Ştefan Afloroaei – Privind altfel lumea celor absurde

1„Multe pot să apară străine sensului comun, absurde chiar. Destule propoziţii şi imagini, gesturi simbolice, idei şi atitudini. Sau unele întrebări grave, precum cele ce privesc însuşi rostul acestei existenţe. Ne aduc în faţă limitele înţelegerii noastre, generând paradoxuri insolubile.
Nu cumva sub aparenţa lipsei de sens pot fi ocultate experienţe care ne sunt proprii, uneori esenţiale? Spunem adesea că lumea în care trăim este precară în privinţa sensului, mai ales în această privinţă. Însă nimic mai gratuit decât să consideri sensul de la sine înţeles, trecând uşor peste uzajul lui comun şi golul pe care-l poate ascunde.“ (Ştefan AFLOROAEI)

Order Privind altfel lumea celor absurde Preţ @ RON32,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *