Semioticianul Roland Barthes a scris în perioada anilor ’60 o sumedenie de articole, grupate în Eseuri critice. Era angajat în acelaşi timp în analiza literară, în schiţarea unei ştiinţe semiologice şi în apărarea teoriei brechtiene despre artă. Asamblarea lor – aşa cum şi recunoaşte autorul – este nestructurată, cartea nefiind scrisă pentru un destin cultural, ci din cioburi progresive care caută să contureze trăirile sale de atunci.
Daca Barthes îşi punea nedumerit întrebarea în 1971 la publicarea cărţii asupra actualităţii textelor ce o compun, acestea fiind scrise cu aproape douazeci de ani înainte, când încă mai era preocupat de Baudelaire, de Caracterele lui La Bruyer sau de opera lui Kafka, ce să mai înţelegem noi cititorii de astăzi obişnuiţi să înghiţim lucrurile pe nemestecate?
Roland Barthes era şmecher. Ştia că o carte nu poate fi înţelească fără cealaltă apărută sau în curs de apariţie. El vindea două într-una sau chiar trei într-una, când încă nu a apărut oferta de cafea, cu celebra reclamă de azi.
De acelaşi autor
Plăcerea textului. Roland Barthes despre Roland Barthes. Lecţia
Leave a Reply