Ştefan Cojocaru – Proiectul de interventie in asistenta sociala. De la propunerea de finanţare la proiectele individualizate de intervenţie

Proiectul de intervenţie reprezintă esenţa tuturor acţiunilor din domeniul asistenţei sociale atât la nivel macrosocial, cât şi la cel microsocial. Macropractica socială apelează la metoda proiectului de interventie pentru a planifica schimbarea orientata de obiective care vizeaza organizatiile, comunitatile sau chiar societatea în ansamblul ei, pe când micropractica socială este concentrată asupra intervenţiei la nivelul indivizilor, al familiilor şi al grupurilor mici. Indiferent de nivelul de abordare, proiectul de intervenţie parcurge aceiaşi paşi, de la evaluarea situaţiei iniţiale şi planificarea în detaliu a acţiunilor menite să conducă la schimbările dorite până la măsurarea finală a rezultatelor intervenţiei realizate. Ilustrând cu exemple toate aceste etape şi aspecte, lucrarea constituie un reper foarte actual pentru practicienii şi studenţii din domeniu, întrucât pune la dispoziţia acestora metodologia de elaborare a proiectelor pe baza noilor prevederi ale autorităţilor privind planul individualizat de servicii şi planul individualizat de protecţie.

Cuprins: Proiecţionismul social – viziunea postmodernă a schimbării sociale • Proiectele de intervenţie şi contractarea serviciilor sociale • Proiect, propunere de finanţare, program • Proiecte individualizate de intervenţie

De acelaşi autor:

Evaluarea programelor de asistenţă socială

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *