Polirom la 20 de ani: Ne veți citi și mâine!

pozaAnul acesta Editura Polirom aniversează 20 de ani de existență. Înfiinţată în februarie 1995 la Iaşi, Polirom a publicat pînă în prezent peste 5.500 de titluri, dintre care 420 anul trecut. Peste 13 milioane de volume tipărite. În septembrie 1999, a fost înființată filiala Polirom București, iar în ianuarie 2002, cea de la Timișoara.

La Mulți Ani, Polirom!

Primul titlu editat de Polirom: Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice și culturale.

Domenii editoriale

Polirom este una dintre editurile generaliste de prim rang din România, editînd titluri din aproape toate domeniile: literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, memorialistică, literatură de călătorie, document, eseu, istorie, economie, filosofie, psihologie, științele educației, religie şi spiritualitate, drept, politică şi societate, artă, cinema, limbi străine, ezoterism şi paranormal, informatică, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină, sport, cărți practice, reviste și publicații etc.
Adrian Șerban, director editorial nonfiction
„După 20 de ani de prezenţă pe piaţa editorială, am convingerea că, pentru toţi cititorii de carte din România, Editura Polirom are o identitate foarte clară ca o editură extrem de dinamică şi permanent conectată la ceea ce este nou, cu unul dintre cele mai bogate şi diversificate portofolii, care face accesibile publicului deopotrivă cărţi româneşti şi străine, titluri clasice sau apariţii editoriale semnificative de ultimă oră. În toţi aceşti ani, varietatea domeniilor şi colecţiilor abordate a crescut neîncetat, de la carte academică din ştiinţele umaniste şi sociale la memorialistică mai nouă sau mai veche, de la literatură universală de diferite genuri la literatură română tînără promovată coerent, de la masive lucrări de referinţă la eseu ori serii sistematice dedicate unor categorii anume de public şi care înainte lipseau ca atare din oferta de carte în limba română, cum sînt colecţiile specializate de parenting, de literatură de călătorie etc. Fără îndoială, ne vom respecta şi în continuare brandul de care vorbeam şi nu pot decît să sper că publicul va constata el însuşi cu fiecare an ce trece că Editura Polirom a reuşit să-i propună colecţii-surpriză şi cărţi noi de mare valoare.”
Peste 60 de colecţii și serii
Titlurile editate de Polirom apar în peste 60 de serii şi colecţii corespunzătoare domeniilor editoriale menționate mai sus: Plural, Biblioteca Memoria, Ego-grafiiBiblioteca Ioan Petru Culianu (coordonatoare Tereza Culianu-Petrescu), Historia (coordonator Mihai-Răzvan Ungureanu), Tradiţia creștină (coordonator Adrian Muraru), Biblioteca medievală (coordonator Alexander Baumgarten), Biblioteca Polirom(coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), Opere (coordonator Daniel Cristea-Enache), Seria de autor N. Steinhardt (în colaborare Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia) , Seria de autor Gabriela Adameșteanu, Seria de autor Aurora Liiceanu, Seria de autor Marta Petreu, Seria de autor Andrei Oișteanu, Fiction Ltd, Ego. Proză (coordonator Lucian Dan Teodorovici), Collegium, Top 10+, Hexagon etc. Lista completă.
Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial literatură străină
„În anul în care Polirom împlinește 20 de ani, împlinesc și eu 10 de cînd lucrez aici. Cînd am aplicat pentru postul de redactor-șef, în iarna lui 2005, veneam dinspre zona jurnalismului cultural și eram un fanatic al Bibliotecii Polirom. Faptul că în cîteva luni de la angajare a început să apară pe pagina 2 a fiecărei cărți din colecție textul „coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu” încă ține de o zonă magică a existenței mele. Practic, viața mea din ultimul deceniu se confundă cu această colecție. Nu pot separa amintirile personale de cartea care a apărut în săptămîna respectivă. De exemplu, în ziua în care îmi scoteam primul copil din maternitate, am semnat contractul pentru operele lui Vladimir Nabokov. Cînd bunica mea a pornit pe drumul morții, în BP apărea romanul Libertate, al lui Jonathan Franzen. Și tot așa…”
Publicaţii proprii
Polirom publică numeroase reviste cu caracter academic: Psihologia Socială – Buletinul Laboratorului „Psihologia Cîmpului Social”, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşiôra. Revistă de studii antice şi medievale: filosofie, teologie, ştiinţe, în colaborare cu Groupe de Recherches Médiévales, Centre National de la Recherche Scientifique (Paris), Centrul de Studii Antice şi Medievale al Universităţii din Cluj-Napoca, Anuarul Institutului de Ivestigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. (redactor-şef: Mihai Dinu Gheorghiu); Revista de psihologie organizaţionalăîn colaborare cu Centrul de Psihologie Aplicată, Universitatea Bucureşti; Revista de Asistenţă Socială (redactor-şef: Doru Buzducea), în colaborare cu Universitatea Bucureşti; International Review of Social Research (redactor-şef: Liviu Chelcea), în colaborare cu Universitatea Bucureşti;  Revista de Istorie Socială (director: Mihai-Răzvan Ungureanu), în colaborare cu Institutul Român de Studii Strategice; Chôra. Revistă de studii antice şi medievale: filosofie, teologie, ştiinţe, în colaborare cu Groupe de Recherches Médiévales, Centre National de la Recherche Scientifique (Paris), Centrul de Studii Antice şi Medievale al Universităţii din Cluj-Napoca, Anuarul Institutului de Ivestigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

De asemenea, Polirom editează Suplimentul de cultură (redactor-șef George Onofrei), lansat în data de 13 noiembrie 2004, în colaborare cu Ziarul de Iași. De-a lungul celor peste 10 ani de apariție, săptămînalul a urmat o politică editorială unică în peisajul presei culturale, axîndu-se în primul rînd pe actualitatea culturală și promovînd cultura tînără.

 
Premii şi distincţii
Numeroase premii atribuite de Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Scriitorilor, ASPRO, Academia Română, revistele Observator cultural, România literară, Sfera politicii, Cuvîntul, Capital, CEDU 2000+, Radio România Cultural etc.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *