Povestea misterioasă a manuscrisului care face obiectul cărţii Pistis Sophia ar fi ea însăşi de ajuns pentru a incita la lectură. Dificultăţile pe care le-au întâmpinat cei care s-au ocupat de datarea, atribuirea şi interpretarea scrierilor reunite sub numele de Pistis Sophia au fost extrem de mari. Multitudinea teoriilor legate de aceste aspecte este evidenţiată în partea de introducere a volumului, care oferă un ajutor binevenit pentru înţelegerea acestei opere surprinzătoare.
Asemenea Evangheliei după Toma si altor documente gnostice descoperite la Nag Hammadi, in Egipt, Pistis Sophia (subintitulată „Cărţile Mântuitorului”) este dedicată învătăturilor tainice date de Iisus ucenicilor săi. În acest tratat, Iisus este peste tot proeminent şi central. El este înfăţisat aici ca Mântuitor şi Prim Mister, care le ştie pe toate şi le revelează pe toate cu o milă nesfârşită. Ca atare, el preexistă din veşnicie, iar funcţia sa nu este doar pământească, ci şi cosmică si supra-cosmică.
Este evident că textul nu era unul destinat să circule ca evanghelie publică. Unele lucruri trebuiau predicate oamenilor obişnuiţi, dar multe altele erau destinate doar apostolilor în devenire, adică celor ce urmau să propovăduiască lucrurile cele mai înalte ale Evangheliei. Aşadar, ˝Cărţile Mântuitorului˝ trebuie să fie privite ca fiind apocrife în sensul originar al cuvântului, adică scrieri ˝retrase˝ sau ˝rezervate˝.
Elemente de religie, magie, metafizică şi istorie aparţinând unei tradiţii pierdute se regăsesc în acest document de importanţă majoră nu numai pentru istoria gnosticismului creştin, ci şi pentru istoria dezvoltării religiei în Occident.
Leave a Reply