Nora Roberts – Legături fatale

1Frumoasa Eve Dallas, locotenent la poliţia din New York, se confruntă de această dată cu un caz scandalos. Omul de afaceri Thomas Anders este găsit mort în dormitorul său şi totul indică că ar fi fost vorba de un accident în timpul unei partide de sex sfârşite prost. Însă faptele nu se leagă; dovezile sunt contradictorii; sistemul sofisticat de securitate din apartament indică că a fost cineva apropiat lui Anders, dar alibiul fiecăruia se verifică, de la soţia care era plecată într-o vacanţă exotică, până la nepotul care urmează să-i moştenească milioanele.
A fost o crimă pasională sau una cu premeditare? – depinde numai de Dallas să rezolve un caz senzaţional, în care toţi cei implicaţi au secrete, iar între străini pot exista legături misterioase.
Acţiunea rămâne tensionată şi plină de surprize până aproape de sfârşit, prelungind astfel intriga şi misterul cărţii.

De acelaşi autor

Crinul roşu

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *