Cocoşaţii Norei Iuga sunt nişte rude îndepărtate ale personajelor unor Urmuz, Caragiale, Mircea Horia Simionescu. Schiţe incomplete de fiinţe care, deşi nu există, trăiesc, Sam, Benedict, Terente au sau nu – în loc de ochi, favoriţi şi rochie – cocoaşă plus o serie de trăsături de caracter dintre cele mai năstruşnice.
Partea cea mai interesantă a cărţii este prezentarea biografică de la final, a fiecăruia dintre personaje. Dacă nu este o scăpare a ochiului de cititor, doar câteva din cele prezentate acolo apar într-adevăr de-a lungul cărţii, pe când altele există poate doar în fondul sufletesc al acelora palpabile.
Autobuzul cu cocoşaţi este cartea unde Nora Iuga s-a jucat cel mai mult cu mijloacele de expresie. Efectul rezultat este un liric ludic, comic şi serios în egală măsură. Iată cine este Sam: „Sam, fiul Camillei, născut la Bucureşti pe 4 ianuarie 1939. Tatăl necunoscut. Semnalmentele particulare: o cocoaşă pe umărul stâng. Ochi căprui. Început de calviţie. De profesie librar, are vocaţie de animator cultural ca şi bunicul său. Actualmente, şef de raion la librăria «Concordia». Fire retrasă, îi place să petreacă ore în şir pe veceu. Atunci scrie versuri. Vrea să-şi umilească nevasta. E gelos pe talentele ei. Are complexe de minoritar. E prudent. Nu bea, nu fumează, nu a fost membru de partid. Păcătuieşte în gând, atunci întrece măsura. În fiecare seară înainte de culcare îi cere iertare lui Dumnezeu.” Dar Sam nu e numai atât. Sam ia cuvântul în text. Se confesează. Visează. Priveşte realitatea cu experienţa unei culturi solide. Însă, paradoxal, este fascinat, ba chiar supus lui Terente, o apariţie – se pare – influentă social. De fapt, nu putem decât bănui, pentru că avem acces nu la poveste, ci doar la acea lume din interiorul unor indivizi nonumani, categoriali.
Am vorbit despre poveste, însă poezia este miza aici. Viziunile în tonuri vii, uneori chiar dureroase, creditează sensibilităţi care ne sunt familiare. Sunt frânturi de sens contradictorii, dar uşor de recunoscut.
Autobuzul cu cocoşaţi este o altfel de imagine a aceleiaşi lumi cunoscute, cu multe straturi, condensată într-un delir ludic admirabil. Păcat că instrumentarul de expresie nu merge mai departe de mijloacele pe care şi ludicul, şi liricul le cunoşteau deja în literatura noastră.
Iulia Iarca
De acelaşi autor
Leave a Reply