Nietzsche Friedrich – Aşa grăit-a Zarathustra

„Şi-abia atunci, cînd voi cu toţii vă veţi fi lepădat de mine, am să mă-ntorc din nou la voi.

Da, cu alţi ochi îi voi căuta atunci, o, fraţi ai mei, pe cei pe care-odată i-am pierdut; şi cu-altă dragoste atunci vă voi iubi.
Şi încă-o dată-o să-mi deveniţi prieteni şi fii ai unei singure speranţe: căci pentru-a treia oară am să fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiază.
Şi-această Mare-Amiază este atunci cînd omul la mijlocul cărării sale va sta-ntre animal şi Supraom, sărbătorindu-şi drumul spre amurg drept cea mai nobilă speranţă-a sa: căci este drumul înspre-o nouă dimineaţă.
Şi-n clipa aceea chiar cel ce-apune se va binecuvînta, pentru că trece-o vamă mai înaltă; iar soarele cunoaşterii sale-i va fi atunci în crucea zării nemişcat. Morţi sînt toţi zeii: acum noi vrem ca Supraomul să trăiască – aceasta ne va fi cîndva, în crucea-Amiezii celei Mari, voinţa ultimă!“ (Friedrich NIETZSCHE)

„Am început să traduc Also sprach Zarathustra pornind de la o presupunere – bazată pe impresia cîtorva lecturi anterioare – care pe parcurs s-a confirmat: aceea că mă aflu în faţa unui «discurs mixt», text pe care filozoficul şi poeticul şi-l dispută în egală măsură.“ (Ştefan Aug. DOINAŞ)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *