Cu o greu avuabila incintare, Nicolae Prelipceanu se va aşeza mereu doar în lumina împuţinată a crepusculului în care abia se mai percep, alunecând fantomatic, nălucile idealurilor şi umbrele iubirilor. S-ar zice, îndeajuns de conştient de faptul că sarcasmul obosit şi această blindă deprimare dau nobleţe poeziei, N. Prelipceanu va cultiva stilistica renunţării şi o anumită teatralitate a abandonului, lăsându-ne să înţelegem că pe lume n-ar mai fi nimic de adăugat, poate «doar un salut fugar sau o plecăciune în plus.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply