Secolul Intelectualilor este un eseu al unui profesor de istorie contemporană la Institutul de Ştiinţe Politice, Michel Winock. Pentru această carte a fost distins cu Premiul Medicis în 1997. Pe alocuri într-o română cam greoaie (consecinţele unei traduceri prea fidele), această lucrare reinterpetează istoria secolului XX prin prisma a trei mari perioade: anii Barres, anii Gide, anii Sartre. Autorul compară simbolistica cu realitatea unor evenimente care au marcat în primul rând societatea franceză. Punctul de plecare al acestei istorii a Europei gânditoare este plasat de autor în plină afacere Dreyfus, în 1898. Căpitanul Alfred Dreyfus şi destinul său au împărţit irevocabil societatea franceză şi poate pentru prima dată, în mod coerent, intelectualii francezi şi nu numai. Pentru prima dată, un scriitor, un intelectual şi-a scos nasul din manuscrise pentru a se implica direct şi conştient în viaţa social-politică a statului, profitând de notorietatea şi de prestigiul său, pentru a provoca schimbări nemijlocite într-o situaţie determinată. Este vorba bineînţeles de E. Zola, la acel moment deja foarte vestit şi admirat, care şi-a publicat celebrul „Acuz” în susţinerea capitanului Dreyfus, un fel de apologie a individualismului, şi a binelui individual care e prioritar în raport cu binele colectiv. De atunci, INTELECTUALII au conştientizat într-o anumită măsură că pot să-i influenţeze pe muritorii de rând, nu doar la nivelul imaginaţiei, sentimentelor, dar şi adoptând o anumită poziţie civică. Intelectualii au coborât de pe culmile Parnasului în străzile murdare şi aglomerate, însă ponderea cuvântului şi exemplului lor a avut doar de câştigat, rămâne de vazut dacă consecinţele vor fi la fel de benefice. Zola va muri în curând asfixiat cu CO în propria sa casa, un accident dacă e să credem surselor oficiale…
De acelaşi autor
Vocile Libertăţii. Scriitorii angajaţi sin Secolul Al XlX-lea
Leave a Reply