Între eu şi eu se încropeşte poezia. Natura exterioară nu există decât în măsura în care devine a mea. O intersectare între (auto)tortură şi sublimarea cărnii ca derivat al senzaţiei. Îţi scriu ţie, celei mai neatinse dintre fondurile tale intime. La câmpul prenatal a ceea ce eşti deja în lume, atentez. Cu toată violenţa şi în fiecare din convingerile tale, pătrund. Pentru că poezia mea este o o foame şi un dezacord, o perpendicularitate instantanee şi radioasă pe nervurile gândului tău. Te vreau aici şi te vreau atoateconştient. Fără moaşă, fără terapeuţii singurătăţii tale absolute. Vreau să recunoşti şi să mă recunoşti. Acest raport este vital pentru că dincolo de a te smulge din realitate şi suprarealitate, îţi trasez drumul întoarcerii în lume prin postsuprarealism. După postsuprarealism începe poezia secolului tău. Michel Martin nu este autorul din bibliotecă. Nu este bărbat sau femeie. Michel Martin este un atac. Întru desăvârşirea prin cuvânt a fiorului uman.
(Michel Martin)
Născut în 1983 in Brasov, trăieşte din 2003 la Londra. A publicat volumul de versuri „Ipostaze de bestie” în 2004. În „Steaua”, publică „Manifestul postsuprarealismului” reluat, mai târziu, şi de alte reviste literare. „Un postsuprarealism sucit (ori, poate, nu chiar întru totul postsuprarealism), prin busculada migăloasă asupra realităţii, marchează poemele lui Michel Martin din acest volum care îl va încălci pe cititor. Autorul este un rebel în şi cu o cauză, fiindcă se obstinează să-şi apere propria mânie şi răzmeriţă împotriva unei lumi devenite greu de îngurgitat sau prea fanata din pricina cliseelor. Nu în zadar cartea începe cu următoarele versuri: „cine să mai ardă/ trei anticariate cu labii în oraş fiind acesta/ un sentiment postiubire nesuprarealist”. La prima vedere, poemele din volum sunt construite ilogic; în străfundurile lor există, însă, un discurs logic intern, în care esafodajul este acela de a recalibra lumea în funţie de o transparenţă încuietoare şi obscurităţi ironic catifelate. Şi unele, şi altele par să îi fie necesare lui Michel Martin în balanţa dorita a fi cu tendinţa dezechilibrată a realului. (…) „Inima tututor lucrurilor” nu este făcută pentru un cititor leneş, nici pentru unul cu tabuuri, nici pentru un cititor al poeziei douămiiste. Este exclusiv pentru cititorii exotici, în caz că mai există aşa ceva.” (Ruxandra Cesereanu)
de acelaşi autor:
Leave a Reply