Simfonie a unei dureri sublimate, „Divina tragedie” este mărturia de maturitate a unei recente poezii româneşti reangajată în problemele semnificative ale fiinţei. Debutul Medeei Iancu reaminteşte poeziei actuale că exigenţele ei au, înainte de toate, un regim spiritual. De aceea, esteticul e abia formula sensibilă a unei tragedii inexplicabile a fiinţei. Ca dreptul prăbuşit în durere, din „Cartea lui Iov”, poetul înalţă şi aici imnuri de glorie şi blestem unei suferinţe din care a făcut motiv liric major. Căci, redescoperind sensul tulburător şi mântuitor totodată al adâncului inimii, cel care oficiază acest ritual eliberator al poeziei ajunge în apropierea unei intuiţii profunde a infinităţii spirituale (care încheie, cu ultimele tonuri de glorie, volumul). În cele din urmă, autenticitatea chinuitoare a temei interiorităţii face din acest volum momentul recuceririi unor teritorii uitate ale purgatoriului conştiinţei noastre.
Luigi BAMBULEA
Leave a Reply