Luminița, mon amour, cartea și filmul

IMAGINEIMAGINE2Joi, 16 martie, la ora 13.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, Pitești (Str. Victoriei 18), Cezar Paul-Bădescu va susține o conferință pornind de la recenta ecranizare a romanului său Luminița, mon amour (Polirom, 2006, 2017) de către regizorul Călin Peter Netzer, cu titlul „Ana, mon amour”.
Amfitrionul evenimentului: Marius Motreanu
Un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, în parteneriat cu Editura Polirom

Filmul „Ana, mon amour”, cel mai recent lungmetraj semnat de Călin Peter Netzer – și care are la bază romanul Luminiţa, mon amour, de Cezar Paul-Bădescu – , a cîștigat Premiul pentru cel mai bun montaj la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 2017. Dana Bunescu a primit sîmbătă, 18 februarie a.c., Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul noului film al lui Călin Peter Netzer, care va intra în cinematografele din România începînd cu data de 3 martie.

„Ana, mon amour”, o poveste de dragoste care surprinde cele mai tensionate şi mai delicate momente din evoluţia unui cuplu, are la bază romanul Luminiţa, mon amour, de Cezar Paul-Bădescu, apărut în două ediții la Polirom (2006, 2017), disponibil și în format digital.

Luminiţa şi Cezar sînt studenţi la Litere, iar în seara în care se cunosc vorbesc ore în şir despre literatură, în camera lui de cămin. La plecare, fata are un atac de panică, iar această criză grăbeşte apropierea dintre cei doi. De altfel, afecţiunea nervoasă a Luminiţei va avea un rol de catalizator şi va face ca toate reacţiile din relaţia de cuplu să fie accelerate şi augmentate. Cu timpul, Luminiţa ajunge să dezvolte un întreg arsenal de fobii, iar cei doi vor apela la tot felul de soluţii pe care le oferă lumea în care trăim. Majoritatea, vîndute drept reţete de fericire. Vor reuşi oare ei să-şi rezolve problema? Pe de altă parte, însănătoşirea Luminiţei va face ca relaţia lor să intre pe un făgaş normal?

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *