Liviu Andrei – Euro

UnknownLa opţiunea mea defensivă şi stresată ca prima ediţie să se limiteze la numai câteva sute de exemplare, publicul a răspuns prin epuizarea ei la chiar uşa depozitului Editurii Economice. Acum cred că la acel moment se scria încă prea puţin despre UE în România, faţă de cât ar fi aşteptat publicul interesat şi avizat – or, poate şi din acest punct de vedere lucrurile cred că au evoluat în ultimii patru ani.

Mai important este însă altceva. Viaţa cea complicată şi plină de paradoxuri a condus la împrejurarea în care cartea, chiar în forma primei ei ediţii, ar putea fi citită şi astăzi. Puţine sunt faptele care ne despart astăzi de momentul 2003, în UE, în Europa şi chiar în lume, în afara evenimentelor aşteptate atunci – şi bineînţeles avem în vedere aici în special recentele valuri de extindere a Uniunii. Bunăoară, la ora primei ediţii, moneda Euro se deprecia puternic faţă de dolar, iar preşedintele BCE era olandezul Wim Duisenberg. Între timp, preşedinţia BCE era preluată de francezul Jean Claude Trichet –  unii spun că ar fi la fel de vorbăreţ precum predecesorul său –, Germania a intrat într-o oarecare coliziune cu Uniunea pe partea criteriilor de convergenţă, dar moneda europeană şi-a (mai) revenit până la raportul de curs iniţial faţă de dolar. Însfârşit, mai demult aşteptata extindere a Uniunii, în fazele 2004 şi 2007 (de care est-europenii, şi nu mai puţin, românii au fost fericiţi), îşi asuma şi ea „coliziunea” cu votul popular asupra proiectlui primei Constituţii europene, început de astădată „de la vest la est”, în ţările membre Uniunii, şi nu sub cele mai bune auspicii.

De acelaşi autor

Economie Europeană

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *