Larousse – Micul meu atlas Larousse

Adresându-se copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, acest atlas este conceput pe continente, cuprinzând, pentru fiecare în parte, o hartă-peisaj cu informaţii despre natură, o hartă pliantă a ţărilor, pentru a le identifica şi localiza, precum şi o imagine panoramică pentru a descoperi viaţa oamenilor. Fiecărei ţări îi sunt rezervate un desen şi un text scurt, care sintetizează sugestiv o trăsătura caracteristică pentru ţara respectivă, fixând-o astfel în mintea copilului. La sfârşitul celor 50 de pagini, veţi găsi un poster mare, pliat, al mapamondului. O carte deopotrivă atrăgătoare şi instructivă care, prin hărţi şi imagini, informează copiii şi, totodată, le dezvoltă imaginaţia pentu a călători în jurul lumii.

De acelaşi autor

Prima mea carte despre eroi

Order Micul meu atlas Larousse Preţ @ RON49,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *