La Gaudeamus, Grigore Cartianu a făcut scurtă la mână

În primele trei zile ale târgului Gaudeamus, s-au vândut peste 50.000 de bilete, dintre care mai mult de jumătate (36.000) doar sâmbătă. Dintre cele peste 200 de evenimente – lansări şi prezentări de volume si colecţii, dezbateri, sesiuni de autografe, multe dintre ele propuse de expozanţii străini, s-au remarcat lansările Cărţii regale de bucate a Principesei Margareta (o bijuterie publicistică, Curtea veche, la doar 45 de lei), cu participarea a câtorva sute de cititori, maratonul de autografe al lui Grigore Cartianu pe Crimele revoluţiei, semn că subiectul încă se vinde, evenimentul de lansare a bahicei cărţi a poetului transilvănean Ion Mureşan, Cartea Alcool, într-un spaţiu ridicol de mic, dar şi retipărirea, după 30 de ani, a volumului de poezii „Aer cu diamante“, cartea-manifest al optzeciştilor, alături de dezbaterea susţinută de Norman Manea, cel mai tradus scriitor român. La Tritonic, editorul principal, Bogdan Hrib, a fost ţinta pistolarilor din grupul scriitorilor de cărţi poliţiste.

N-au lipsit nici momentele ridicole. Opera de trei parale a lui Costel Busuioc, semn că mintea celor de la Nemira nu poate ieşi din blocajul colapsului financiar, a tulburat atmosfera ce se dorea decentă. Participanţilor li s-au servit căpşuni şi şampanie. Şi mult, mult circ. Alături, la standul editurii Art, Mihai Barbu, fiul celebrului caricaturist român, a fost aşteptat în zadar să „vândă kilometri”.  O problemă de familie l-a reţinut acasă. Aşa au spus oficialii editurii. Poate că şi supărearea pe organizatorii Târgului, care nu l-au lăsat cu motocicleta sa.

Margareta Pâslaru părea mai tânără, mai zâmbăreţă ca niciodată. Dacă Ion Iliescu a coborât la mai micuţa editură Artemis (altădată publica doar la cei mari n.a.), Cristian Pătrăşconiu a urcat, graţie limbismului politic, la Humanitas, cu o carte de interviuri, făcând un profil de dreapta interlocutorilor săi.

La Corint, Vampire Hours, cu reduceri la cărţile de profil, au adus sute de cititori fideli, mai ales tineri. Impresionant stand i s-a pregătit lui Ovidiu Chirovici, la RAO, care este deja la al opt-ulea thriller.

Casa de Pariuri Literare a fost des frecventată de tineri sau mai bătrâni, fiind un proiect care promite.

Precum în ultimii ani, standul Adevărul a fost luat cu asalt. „Ieftine şi bune” ar putea fi sloganul acesteia. Crimele revoluţiei a fost cea mai vândută carte a Târgului.

Un premiu special s-ar cuveni editurii Curtea veche, pentru eleganţă, politeţe şi stil şi lui Bogdan Hrib pentru că a pariat pe un scriitor care confirmă:

Targul a avut ca invitat de onoare, in premiera, o tara, anul acesta fiind nominalizata Belgia. Şeful delegaţiei belgiene, Fabienne Reuter, a declarat că este foarte mulţumit de succesul acestei editii:

„Duminica a fost o zi cu un record istoric de vânzări, iar principalul meu obiectiv aici este de a favoriza acest lucru, pentru că doresc efectiv ca platforma românească să fie un adevărat circuit economic, în care toate canalele implicate – autori, traducători, editori şi distribuitori – să funcţioneze” – a adăugat Fabienne Reuter.

Radu Paraschivescu, autorul unui roman despre viaţa lui Caravaggio, Fluturele negru, a şi fost contactat de un agent literar italian.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “La Gaudeamus, Grigore Cartianu a făcut scurtă la mână”

  1. Ilă Citilă spune:

    multumesc, Ardealule!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *