John Meyendorff – Teologia bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare

1„Ȋn creuzetul imperial bizantin, așa cum susține autorul, se exprimă atât specificitatea elementelor orientale, cât și esențializarea elementelor de gândire greacă, dar și creștină, fără ca un anumit echilibru să fie perturbat ȋn civilizația bizantină, cu toată impresia de eterogenitate existentă.

 

Raționalitatea se dezvoltă aici prin diverse contacte, fără a afecta excelența unei spiritualități monahale ai cărei reprezentanți prestigioși, printre care Ioan Scărarul și Simeon Noul Teolog, rezistă trecerii timpului prin profunzimea trăirii și a redării acesteia ȋn registru filosofic. Astfel, Dionisie Pseudo-Areopagitul și Maxim Mărturisitorul ȋși vor lăsa amprenta gândirii, fondate pe trăirea spirituală a relației cu Dumnezeu.

Emulația gândirii bizantine a continuat până la căderea Imperiului, ștafeta fiind preluată de popoarele ortodoxe din Răsăritul creștin.“

 

Eduard Florin Tudor

Order Teologia bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare Preţ @ RON29,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *