James Tabor – Dinastia Iisus. Istoria secretă a lui Iisus,a familiei sale regale şi a naşterii creştinismului

CopertaDinastia Isus” este o nouă investigaţie istorică despre Isus, familia lui regală şi naşterea creştinismului. Cartea prezintă povestea lui Isus într-o lumină complet nouă. Este istorie, nu ficţiune. Dar diferă considerabil de portretul standard al lui Isus prezentat de dogma teologică. Dinastia Isus propune o versiune originală a creştinismului, pierdută şi uitată de mult, dar una care poate fi verificată până la fondatorul ei, Isus însuşi. Impactul şi implicaţiile acestei cărţi au bătaie lungă şi sunt potenţial revoluţionare. Într-un fel o putem numi „cea mai mare istorie, niciodată spusă”. Pe mulţi îi va încânta şi incita, pe alţii îi va supăra şi revolta, dar indiferent de crezul personal, îi va provoca pe toţi cititorii să cântărească dovezile şi să analizeze noile posibilităţi. „Dinastia Isus” nu are nici o legătură cu recent popularizatele idei despre faptul că Isus a fost căsătorit şi a avut copii cu Maria Magdalena. În mare parte ficţiune, ideea aceasta se bazează mai mult pe speculaţii, şi mai puţin pe dovezi. Dar, după cum se întâmplă de obicei, adevărul este mai bizar decât ficţiunea – şi mult mai intrigant. În „Dinastia Isus” vom descoperi că Isus era primul născut al unei familii regale – un descendent al Regelui David din vechiul Israel.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “James Tabor – Dinastia Iisus. Istoria secretă a lui Iisus,a familiei sale regale şi a naşterii creştinismului”

  1. grandpa spune:

    toata omenirea ar trebui sa cunoasca aceste rezultate ale cercetarilor facute de un om de stiinta,dezinteresat dar pasionat de adevar istoric ! nimic dogmatic ci numai istorie adevarata!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *