Prezentă la Bruxelles pentru a-şi promova noul volum Atemschaukel (Respiraţia sacadată), Herta Müller a criticat naivitatea occidentalilor de a integra nişte ţări incapabile să se purifice, oferind exemplul României, unde “o mulţime de oameni care au lucrat pentru Securitate se află acum în poziţii înalte, fără ca acest lucru să deranjeze pe cineva. Nu e un lucru important pentru societate”.
“Aceşti oameni au câştigat atâta influență încât au reuşit să repună în funcţiune vechea reţea de putere, în care toţi se cunosc şi se servesc între ei. În România, dictatura trăieşte a doua viaţă. Fără ideologie. Fără socialism”, a declarat Muller, citată de EUobserver.
“Radu Tinu, în Decembrie ne-a asigurat moartea, acum ne asigură viaţa”
Scriitoarea nu s-a limitat la simpla semnalare a cancerului clientelar produs de metastazele comunismului. A mers mai departe, oferind exemplul lui Radu Tinu, ofiţerul de Securitate care planta microfoane în casa sa, în perioada în care aceasta nu evadase încă din purgatoriul României ceauşiste.
Mai mult, omul care declara anul trecut că laureata Nobelului suferă de psihoză, că exagerează în descrierea trecutului sau şi că, de fapt, Securitatea ar fi urmărit-o doar pentru că “avea legături cu spioni”. Prezenţa lui Radu Tinu în fruntea sucursalei Asirom din Timişoara (n.r. deţinută de o firmă austriacă) a fost exemplul oferit ieri de Herta Müller la Bruxelles pentru a acuza incapacitatea României de a a-și regla conturile cu trecutul.
“M-a iritat enorm. Nu faptul că Radu Tinu există, ci faptul că el deţine acest post, că cea mai mare companie de asigurări din Austria angajează astfel de oameni. Mai mult, faptul că o persoană ca Tinu are o asemenea vizibilitate în România, acolo unde se poate exprima liber în toate ziarele. Acest lucru n-ar fi fost posibil în Germania”, şi-a încheiat acuzaţia Herta Müller.
Cunoscutul disident Doru Braia, care a trăit mult timp în Germania, fiind ţinta atacurilor Securităţii, la fel ca şi Herta şi după căderea comunismului, avea să spună despre fostul şef al Securităţii Timiş care s-a privatizat: “Ieri ne-a asigurat moartea, acum ne asigură viaţa.”
Editura Humanitas, cea care a reuşit să obţină dreptul de publicare a ultimelor cărţi în limba română de la Polirom şi care în ziua desemnării sale ca laureat Nobel, n-a catadiscit în comunicatul din dimineaţă să o prezinte printre favorite, pregăteşte Ateneul, pentru la toamnă, când va lansa colecţia de autor a laureatei Premiului Nobel. Până la aflarea veştii, cărţile sale figurau cu 5 lei pe site-ul editurii Polirom pentru a creşte imediat la un preţ corect.
Animalul inimii se află în topul vânzărilor BOOKiseala.ro


NUVELIST,
sînt incompetent în alimentarea locomotivelor;
sînt incompetent în eternitatea fotosintezei;
sînt incompetent în speologie;
sînt incompetent în cultivarea bujorilor;
sînt incompetent în a înţelege o bujie;
sînt incompe




Are si nu are dreptate. Este adevarat, securistii si virfurile PCR, au, din nou, puterea. Absoluta. Mult mai sofisticata decit prima data,pentru ca pot utiliza si dimensiunea economica in panoplia lor. Si pentru ca sunt recunoscuti de Occident ca democrati. Dar a refuza integrarea Romaniei in UE si,deci, izolarea tarii si populatiei, pare un interes KGB/FSB. Critica este buna, dar trebuie directionata in a forta elitele Occidentale si mecanismele UE spre respingerea tuturor celor ce au fost partasi la puterea comunista (nu vinatoare de vrajitoare, nu pedepsirea minorilor apartinind pionierilor sau UTC, nu turnatorilor minori; dar o minima verificare politica -din pacate-) si promovarea celor ce au fost victimele aparatului represiv comunist.(Si acum tot victime sunt;izolati, blocati, saraciti, haituti. Sub privirile parintesti ale Occidentului.) Ori, aici, vina Occidentuilui este uriasa. Prin nepasare, toleranta si complicitate! Herta trebuie sa-si redirectioneze tirul si sa incerce nu doar sa darime ci sa construiasca o noua Romanie in noua Europa! Izolarea noastra, nu este nici morala, nici eficienta. Doar daca ne doreste -iar- victima sigura a celor ce dau ordine si manipuleaza din umbra, la Katin.
Stimate domnule Munteanu,
Permiteti-ne să nu fim de acord cu dvs. Herta este un scriitor, nu un politician. Inainte de a fi scriitor, este un ganditor. Un cetatean liber să-şi expună public ideile. Ea nu este politician. Dacă mâine ar candida contra unui fiu de securist nu ar câştiga. Rolul înţeleptului cetăţii este să judece, nu să organizeze cetatea. Herta nu are abilităţi de dregătoare. Nici nu e treaba ei. Cum aţi vedea-o în fruntea unei puteri pline de impostori şi de trepăduşi. Dumnezeu îţi dă harul, iar tu ca om decizi ce faci. Nu putem să o facem noi pe Herta altceva decât este. Un scriitor de geniu.
[...] straniu. Nu deschid bine mailul si vad un mesaj pe Reteaua literara ce trimitea catre titlul: “Herta Muller: În România dictatura trăieştea doua viaţă.”. şi îmi sare ţandăra rău de tot. apoi mă amuz şi mă detensionez văzând că Herta a [...]
Domnule Citila,
Corect, concret, precis. Asa este. Apare, totusi, o intrebare: cum putem fi eficienti in protestele noastre din Romania? Nimeni nu se uita la ele – nici securistii, nici societatea civila, nici revolutionarii, nici militienii, nici politistii, nici sereistii, nici sepepistii, nici guverrnul, rareolri prsedintia si, din nefericire, nici massmedia – uneori. O lege a lustratiei este necesara, chiar daca este tardiva. Doar ca o recunoastere tarzie. Nu vedeti ca la 80 de ani Iliescu il cheama in Romania pe Gorbaciov sa ne spuna ca URSS habar nu a avut de ce s-a intimplat in Romania pe vremea cand el era Prim secretar al PCUS? Niet haraso.
Pentru ca fiecare comentariu se doreste a fi o completare a dureroasei concluzii la care a ajuns nu numai doamna Herta Muller dati-mi voie sa adaug aici si faptul ca varfurile fostei Securitati sunt mentinute de clasa politica si pentru faptul ca printre ei sunt oameni care au avut si au contacte in randul omologilor din strainatate. Sau, pur si simplu, oameni cu influenta in mai toate sferele (politica, administrativa sau mediul de afaceri) din Occident au preferat sa faca afaceri cu ei pentru ca ii cunosteau, le cunosteau capacitatile si puterea de penetrare. Astfel, cele mai multe dintre privatizarile majore de pe plaiuri mioritice au fost facute prin intermediul acestor securisti ( si multe ar fi de povestit despre SIF-uri…) Fireste, ar fi ideal daca societatea noastra ar selecta cat mai grabnic bobul de neghina. Adica securistii care au facut rau romanilor(tortionarii, cei care faceau politie politica etc.) de cei care, efectiv, si-au facut datoria in interesul statului roman. La randul lor, cei din urma ar trebui sa se detaseze de primii. Totodata, Occidentul ne-ar putea da o mana de ajutor daca si-ar modifica pozitia fata de oamenii vechii Puteri prin intermediul carora afaceristi fara scrupule din Vest au dat tunuri prin Romania. Altfel, tot mai multi dintre romanii care vor sa penetreze meterezele Puterii vor face parte, vrand-nevrand, din “vechea reţea de putere, în care toţi se cunosc şi se servesc între ei” la care face referire doamna Muller.
Geologule,
Să nu fim naivi. Prin 27 decembrie 1989 Ion Iliescu suna la Moscova pentru a spune “cine suntem şi ce vrem”. După 20 de ani avem maturitatea suficientă pentru a înţelege că ne-au păcălit. Prin schimbarea lui Ceauşescu au urmărit: “o altă Mărie cu aceiaşi pălărie”. Nu erau singuri deloc. Făceau parte dintr-un plan în care Kohl a plătit, noi ne-am eliberat şi Moscova şi-a impus cozile de topor acolo unde s-a putut. Suntem noi vinovaţi că Pleşu stătea şi era minim-moralist sau că Liiceanu îşi vedea liniştit de catedră? Câţi dintre intelectualii publici de la noi s-au solidarizat cu Doina Cornea? Câţi s-au alăturat protestelor disidenţilor? Întrebările noastre nu-şi caută răspunsuri de la personalităţile conformiste de timp şi de regim.
Este limpede ca lumina zilei. Fostii securisti si sefii lor, maharii din partid, au ramas pe functii, fosti secretari de partid au devenit brusc profesori universitari si oameni de afaceri. Cei persecutati in vechiul regim au continuat sa aibe necazuri. Mass media este si ea acaparata de burghezia rosie. Solutia este lustratia sau o noua revolutie.Nici un parlamentar nu e macar cu numele crestin democrat. Felicitari Herta Muller, te iubim pentru ca spui adevarul si , din fericire, vocea ta se aude, nu poate fi tinuta sub calus. Corneliu
Eu consider ca prin pretentiile dinsei exagerate, doamna Hertha Muller devine un al doilea Paul Goma; vesnic nemultumita; vesnic gata sa critice. Da, intr-un fel sunt de acord cu ea, dar procesul de “asanare” nu poate avea loc de sus in jos. Ceea ce nu pricepe dinsa este ca societatea romana nu are cum sa termine cu securistii, fiindca aceastia nu pot fi pusi la zid si executati decit intr-o adevarata dictatura. De peste 20 de ani dinsa trebuia sa fi invatat ca vechea generatie, ca si in celelate foste “tari fratesti”, nu se va putea schimba decit cu scurgerea vremii si cu aparitia unor oameni cu mentalitate noua, proces care ia timp. Alt fapt gresit al dinsei este ca traim o a doua dictatura. Nici pomeneala. Dinsa a uitat ca in perioada lui Ceausescu nimeni nu misca un deget. Aia era adevarata dictatura. A o compara cu cea de azi este o mare injustitie.
Am primit telefoane, mesaje etc relativ la fostii secretari de partid, dei care dirijau securitatea, referitor la cei ajunsi profesori universitari. Cum? prin falsuri grosolane in dosare, prin plagiat, fals stiintific etc, toate nesanctionate. Un exemplu: Maria Dorobantu, actual profesor la Spitalul de Urgenta Floreasca Bucuresti, larg mediatizata pentru falsificarea dosarului de concurs s.a. Plagiatul a devenit o boala nationala, consecintele sunt dezastruoase, nu numai pe linie de invatamant. Ca si diplomele si titlurile false.Fara exigente morale, societatea se prabuseste.
În cartea lui Ghilezan “Hoţia la români” scrie un capitol întreg despre cazul Beurean, un ministru a plagiat, studenţii au trebuit să înveţe după lucrările sale furate şi nu a păţit nimic.
De acord in mare parte cu doamna Muller, si anuma ca sistemul s-a reinventat si conduce … insa Romania nu inseamna numai ei.. Noi, ceialti, majoritatea… care de facto reprezinta Romania ce vina avem? Mesajul dansei poate ne afecteaza mai mult pe NOI decat pe ei.
Vad pe aici numai indivizi care ar fi gata, la un semn “de sus”, s-o deporteze pe Herta Müller, asa cum au facut si cu Paul Goma. Mai rasfirati, tovarasi oranjgutani, mai rasfirati! Acum sunteti la putere 100% si aveti treaba multa: sa furati dupa pohta sufletului! Care si cat este…
Draga Herta, collega noastra intru scris, cuvintele te vor imbraca intr-un halou, dar nu te vor vindeca de fuga ta din amantul ce te-a nascut. Revina-ti un pic si stai cu talpile pe tarana tarii numita Romania. Si lasa-te purificata!
Stimate domn Ila Citila, poate reusiti sa ma faceti sa inteleg pe ce criterii un comentariu este admis sau respins, pe acest site ? Nu as dori sa ramin cu impresia gresita ca va deranjat comentariul meu referitor la Herta Muller, care ieri aparuse si azi a disparut.
Va multumesc.L.Bertea
Va multumesc.
Stimata doamna Liliana Bertea,
Spamurile ne-au dat bătăi mari de cap în ultima perioadă. Din greşeală s-a şters postarea domniei voastre. Am fi recunoscători dacă aţi putea să-l mai postaţi o dată. Nu respingem nici un comentariu. Suntem pentru pluralismul de idei.
cu respect,
Ilă
Dictatura traieste a doua viata si se numeste globalizare. Este o dictatura pervertita, care iti da o iluzie de libertate, care in esenta este rasturnata in mod sinucigas.
o actiune de purificare a incercat Hitler cu evreii.Herta Muller a inceput sa vorbeasca despre lucruri care o depasesc.
Este bine ce face Hertha.
Pe de altă parte, pentru a conduce România de azi (şi nu aceea din vise) există o fişă a postului, de care foştii securişti sînt mai apropiaţi ca fire. Eu nu aş putea să fac ce fac liderii noştri (nu uitaţi: aleşi!) – îmi recunosc astă limită, astă neputinţă.
În rest, vine criza, este criza, dar mă interesează cum să-mi dreg eu viaţa, unde nu am umblat în mine, la ce nu m-am adaptat – în sensul benign. Îi las pe alţii să ţipe după asistenţa statului.
D-na Herta Muller scrie,primeste premiu dupa premiu,face cinste spiritului european
Nu stiu de ce am fost intrerupt.Deci,dupa cele deja scrise continui prin a spune ca atunci cand scriitoarea pune degetul pe rana,aratand disfunctionalitatile regimului politic din Romania,apar,din pacate,tot felul de ilustri anonimi, care s-o judece si arate cum ar fi trebuit sa se pronunte.E trist ca se intampla asa.Si e pacat ca marii nostri scriitori si intelectuali nu se prea vad in Agora,tocmai atunci cand ar fi cazul.Punct.
O mare scriitoare, un mare Adevar…
Dictatura prostiei si falsurilor este promovata, sustinuta si chiar intretinuta, iar la un ciclu electoral votata.
Romanii sunt prea ocupati sa respire (liber) si nu inteleg ce va urma, dar le place.
Romanii sunt prea obositi sa mai conteste, sa mai lupte pentru binele lor, ale aproapelui, dar le place.
Romanii urmaresc cu gratie toate emisiunile TV, pana la epuizare, asistand la politici de budoar, maltratarea limbii romane, lupte de interese date doar de fatada, fiindca politicienii si securistii se pupa zgomotos- de cate ori au ocazia, dar le place.
Dar ce stiu sigur ca nu le place este prezenta securistilor tradatori la butoane…
Herta Muller uita ca si in germania schibarea s-a facut cam in 20 – 25 de ani si cu ajutorul societatii civile nicidecum al politiecienilor. Domni ofiteri nazisti, mai mult sau mai putin implicati in faptele de razboi (luati drept eufemism), detineaua si prin 1970 – 1975 pozitii bune in firme si companii de succes ale economiei germane si europene. Domnilor, istoria sta marturie, corb la corb nu-si scoate ochii. Au platit cei mai mari, aia mijlocii si mititeii au fost lasati sa ajute fortele implicate in reconstructie. Si-apoi, in toat exista o elita, doar n-oti vrea sa conduca o tara un neica sau o tanti oarecare din talpa tarii?!?! Hai sa fim rezonabili, doar ne dam ‘telectuali.