În spatele unei scenografii deseori sumbre, Eva Precub ţese şi desface spaţii nu doar pentru a ascunde sau a arăta frînturi de tablouri, pînze din care ies sau sunt obligate să se întoarcă fiinţe-văpaie, ci deşiră însăşi această văpaie, căreia îi interzice ţipătul. “Timpul căruia nu-i mai vine timpul”, instantaneele foarte scurte, dar declanşatoare legate de o voce îndepărtată a mamei refac şi eliberează nu doar tremurul unui fluture lovindu-se de piept, ci şi creează acest chip, distins şi apăsat: o pasăre al carei cîntec este prins într-un trunchi de copac. (Medeea Iancu)
Eva Precub ne poartă în noul ei volum, “unde luna acoperă tărîna”, într-un spaţiu fantastic, bogat în simţiri sumbre, mişcătoare şi clocotitoare. Atmosfera inventariază minuţios filonul gothic/horror, are o transcendenţă uimitoare în regimul afectivităţilor puternice, melancolice sau dureroase. Cînd citeşti cartea, te muţi pe tărîmul visului, al coşmarului, lumea se derulează fragmentar într-un inventarium poetic fin, dar colapsant, ce surprinde în primul rînd forţa trăirilor, cu acurateţea lui Hyeronimus Bosch. (Leonard Ancuţa)
Leave a Reply