Ce datorează Eugène Ionesco lui Eugen Ionescu? E tema cărţii mele. M-am ferit, dar nu ştiu dacă am reuşit să mă ţin totdeauna de cuvânt, să trag spuza pe turta literaturii române. Cred însă în mod sincer că formaţia intelectuală a lui Eugène Ionesco s-a făcut în cultura română. A trăit aici, în exil – cum zice el – între 13 şi 33 de ani, cu o pauză de doi ani (1938-1940), când a stat în Franţa ca bursier, a citit (nu numai în limba română, evident), a comentat cărţile pe care le-a citit, a pus în discuţie toate modelele, le-a contestat, a urmat generaţia sa, apoi s-a despărţit, în fine, n-a rămas niciodată, el, ca individ, în afara discursului critic. A definit obiectivitatea în critica literară ca o formă organizată a subiectivităţii şi a susţinut totdeauna că, înainte de a fi Altul, Eu este el însuşi, irepresibil, inconturnabil. în Nu şi în eseurile ce urmează experimentează o formă de critică literară pe care, după o formulă mai nouă, am putea o numi, după modelul „ego istoriei”, ego critică. Un discurs, cu alte vorbe, în care subiectul (locutorul) nu se predă niciodată obiectului, subiectul este totdeauna pe locul întâi…
Leave a Reply