Eugen Burduş – Management comparat internaţional

În SUA, managementul este considerat ca un sistem standard, mulţi specialişti din această ţară consideră problemele managementului comparat ca un transfer de cunoştinţe din managementul american în alte ţări, mai mult sau mai puţin dezvoltate. Managerii din Europa, în majoritatea lor, nu îşi îndreaptă atenţia spre managementul din Japonia, spre exemplu, unde ar găsi mai uşor cunoştinţe de management transferabile, ci spre SUA de unde adoptă practici manageriale (planificare strategică, descentra­li­zarea, adoptarea deciziilor etc.), chiar dacă aceste practici se potrivesc mai puţin contextului din unele ţări europene.

Lucrarea de față explică managementul comparat internaţional ca fiind “studiul conceptelor, proceselor, metodelor şi tehnicilor de management din mai multe ţări, culturi, cu scopul identificării, interpretării, şi caracterizării asemănărilor şi deosebirilor, a universalităţii lor, a posibilităţilor de transfer a cunoştinţelor de management, între aceste ţări şi /sau culturi, în vederea creşterii eficacităţii muncii managerilor”.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *