Edmondo de Amicis – Iubire şi gimnastică

1Scriitorul italian Edmondo de Amicis nu şi-a lăsat deoparte vocaţia de pedagog în niciunul dintre romanele scrise, nici măcar atunci când tema centrală a fost iubirea. Cu tact şi răbdare, povestea de faţă ne poartă discret printr-o lecţie despre tenacitate şi devotament predată de un maestru al naraţiunii simple şi mişcătoare.

Don Celzani, un secretar trecut de „prima tinereţe”, se îndrăgosteşte de o tânără profesoară de gimnastică. Deşi este un om iubit de toată lumea şi are o educaţia monahală care îi influenţează fiecare gest, pare complet incapabil s-o cucerească pe domnişoara Pedani. Iar când bârfele şi invidia îl urcă în caruselul greu de oprit al criticii celor din jur misiunea lui tinde să devină imposibilă. Şi totuşi, Iubire şi gimnastică nu este povestea unui eşec.

Order Iubire şi gimnastică Preţ @ RON14,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *