Pentru a nu-şi consuma în singurătate împlinirea trupească şi sufletească, Andrei Pleşu a simţit nevoia să-şi împărtăşească fericirea, nu printre rafturi cu volumul lui Bertrand Russell, ci într-o conferinţă organizată, taman de ziua internaţională a fericirii, 4 aprilie, de către revista „Cariere„. S-a declarat nefericit. Şi dornic de solitudine. Semn de bătrâneţe, mi-am zis. Sala „Constanţa” a hotelului Marriott, plină ochi. Scaune suplimentare şi mulţi tineri. 90 de Euro, taxa de participare, se pare că n-a fost o piedică în …calea fericirii de-a te întâlni cu un „boier al minţii.” Am numărat câteva zeci de corporatişti, printre participanţi.Şi mulţi căutători de „networking.” Detaşat, eliberat de complexele zilei, dilematicul gânditor a cucerit rapid sala. S-a pronunţat, încă de la început, contra clişeelor de tipul „gândirea pozitivă.” Ce-i asta? „Un mare scriitor maghiar, a explicat domnia sa, Peter Esterhazy, a spus: «Gândirea pozitivă e opusul gândirii». „Nu poţi să fii un mecanism care livrează non-stop zâmbete. Nu poţi să întâmpini totul într-o stare orgasmică, fără întrerupere. Viaţa e mai compexă. Ideea să nu ai resentimente, să nu te enervezi… Asta e o gândire angelică.” Trăim în standarde de serie, nu în standarde individuale, ne-a reamintit vorbitorul. Una dintre piedicile de astăzi în calea fericirii, enunţate de domnul Andrei Pleşu, suprinzător, a dat de gândit celor din sală: „Cum să fii fericit, când ştii că tot ce faci, tot ce speri, se va termina? Finalul, moartea… e final. În mod normal ar trebui să fim tot timpul… înnouraţi, mâhniţi, loviţi de perspectiva fatală. E un miracol că putem trăi, că putem mânca, putem să ne bucurăm, că putem râde, putem iubi… ştiind că toate astea se termină! ” Concluzia a venit imediat în mintea celor prezenţi: da, ştim, dar… căutăm să nu ştim şi în egală măsură, căutăm să fim fericiţi. Interesantă a fost rememorarea celebrei ipoteze lansate de Freud: „subconştientul uman...
