Mihai Valentin Vladimirescu – Viaţa de zi cu zi în vremea lui Iisus

Loc de întâlnire între civilizaţia semitică şi elenism, între iudaism şi politeismul greco-roman, Palestina este una dintre cele mai fascinante regiuni ale lumii antice. Pentru a înţelege mai bine Noul Testament, unde exemplele din viaţa cotidiană a evreilor ocupă un loc important, este necesar să cunoaştem lumea în care a apărut mesajul lui Iisus. Volumul reconstituie cadrul istoric al scrierilor neotestamentare, peisajul vechiului Israel, viaţa economică, socială şi politico-religioasă a poporului evreu în secolul I d.Hr. Order Viaţa de zi cu zi în vremea lui Iisus Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Stephen Covey – A treia cale

„Gestionarea diferenţelor – în afaceri, politică, economie şi în orice alt domeniu – constituie o activitate plină de pericole. Frustrările, neînţelegerile, nesiguranţa şi egocentrismul pot sta în calea obţinerii acordurilor mutual avantajoase sau a schimbării modului în care oamenii înţeleg o problemă sau percep o oportunitate. Stephen Covey selectează idei inspiraţionale din perspectiva numeroşilor gânditori care au obţinut rezultate pozitive prin dezvoltarea unor căi inedite de a ajunge la acorduri sau de a schimba percepţiile oamenilor, căi care, la rândul lor, au dus la rezultate care păreau imposibile. Covey s-a preocupat să dezvolte un model pe care liderii îl vor găsi extrem de folositor într-o lume asaltată de nenumărate conflicte.”   Steve Forbes, preşedinte şi editor-şef la Forbes Media...

Suzanne Vallieres – Trucuri psihologice pentru părinți. Educația adolescenților

Cartea vă oferă răspunsuri pertinente și numeroase sfaturi practice, spulberând miturile legate de perioada adolescenței. Ușor de pus în practică, trucurile psihologice prezentate vă ajută să aveți o relație armonioasă cu adolescenții și să-i sprijiniți în deciziile importante pe care le iau. Order Trucuri psihologice pentru părinți. Educația adolescenților Preț @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Laurie Frankel – Adio, deocamdată

Poate că nimic nu durează veşnic, dar uneori sfârşitul nu e decât începutul… Sam Elling lucrează pentru o companie de întâlniri pe internet, dar nu reuşeşte să-şi găsească o parteneră. Prin urmare, creează un algoritm prin care oamenii să-şi afle sufletul pereche. Și reuşeşte! Astfel, Sam o cunoaşte pe iubirea vieţii sale, o colegă pe nume Meredith, dar este concediat atunci când compania începe să-şi piardă toţi clienţii. Livvie, mult iubita bunica a lui Meredith, moare pe neaşteptate. Frustrată că nu a apucat nici măcar să-şi ia rămas-bun, Meredith cade prada unei depresii. De data aceasta, Sam concepe un program care îi va permite fetei să comunice cu bunica de parcă nenorocirea nu s-ar fi întâmplat. Pornind de la toată corespondenţa acesteia din urmă – mesaje e-mail, Facebook, Skype – Sam creează o simulare pe computer a lui Livvie, care poate răspunde la e-mail sau videochat ca şi cum ar fi vie. Nu e vorba de miracol, ci de ştiinţă! Sam şi Meredith se hotărăsc să pună bazele companiei RePose ca să-i ajute şi pe alţi oameni care au pierdut pe cineva drag. Order Adio, deocamdată Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Marilena Ilieșiu – Povestea poveștii în filmul românesc (1912-2012)

Într-o fascinantă incursiune în cinematografia românească, Marilena Ilieșiu examinează modul în care sunt spuse poveștile în filmele din diferite epoci, începând cu cea „primitivă” și până în prezent. Order Povestea poveștii în filmul românesc (1912-2012) Preţ @ RON27,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »