Lucian Croitoru – În apărarea pieţelor

„De cine şi de ce au pieţele nevoie să fie apărate?“ Dacă am fi reuşit să creăm un capitalism performant, atunci n-ar fi fost nevoie de această carte! Într-o economie bazată pe principii liberale, „piaţa îi ajută pe cei îndrăzneţi“ (ca să-l parafrazăm pe Virgiliu). E accesibilă pentru nou-veniţi, îi răsplăteşte pe cei care-şi asumă riscuri, îi penalizează pe cei care nu respectă regulile. Astfel, ea asigură prosperitatea. Dar, la noi şi nu numai, piaţa nu-i aşa cum ar trebui să fie. Şi nu e de vină doar criza mondială! Cartea vă oferă o perspectivă asupra modului în care s-au pliat principiile liberale pe mentalitatea şi cutumele societăţii româneşti. De peste 20 de ani, viaţa românului e o perpetuă tranziţie, în care multe reguli rămân neclare, incoerente şi părtinitoare. Ele favorizează extragerea de rente şi întârzie apariţia pieţei mature şi, implicit, a clasei mijlocii. În carte se regăsesc articole şi interviuri ale autorului, apărute în presă în perioada 2007–2012. Ele susţin că pentru rezultatele nesatisfăcătoare nu trebuie blamat capitalismul, ci dimpotrivă, lipsa unui capitalism performant. O carte matură, alertă, scrisă cu pasiune, claritate şi competenţă. Sunt invocate principii şi oferite soluţii solide la provocările actuale. Citiţi-o! MUGUR ISĂRESCU Guvernatorul BNR Apărută la momentul potrivit, cartea, scrisă de fostul meu coleg şi consilier, conţine argumente-cheie despre cum pieţele funcţionale pot readuce creşterea economică sustenabilă şi, astfel, ieşirea din criza curentă. JEROEN KREMERS fost Director Executiv al FMI Order În apărarea pieţelor Preţ @ RON40,00 Qty: Adauga in cosul de...

Régine Torrent – First Ladies. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton

First Ladies, de la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton, carte apărută în 2006, prezintă figurile a unsprezece Prime Doamne din istoria secolului XX american. First Lady nu are un statut legal definit de Constituție, ea nu dispune de un buget de stat, ea reprezintă latura personală a președinției. Rolul ei comportă obligații oficiale, aspecte sociale, ea este gazda cea mai prestigioasă din lume. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton, unsprezece soții de președinți vin, fiecare cu stilul ei, la Casa Albă. Eleanor cea întreprinzătoare declanșează adevărate incendii politice, coboară în minele de cărbuni, împarte bancnote de cinci dolari șomerilor. Bess Truman corectează discursurile soțului ei, Mamie Eisenhower impune culoarea roz în America de după război, Jacqueline Kennedy restaurează Casa Albă, Lynda Bird Johnson plantează flori pe marginea autostrăzilor, Pat Nixon citește Cărticica Roșie înainte de a se duce în vizită la chinezi, Betty Ford protejează artele pentru a învinge prejudecățile rasiale. Rosalynn Carter participă la ședințele de guvern, Nancy Reagan îi elimină unul câte unul pe colaboratorii lui Ronald, Barbara Bush se angajează într-un program de alfabetizare. Hillary Rodham Clinton dă rolului său o dimensiune politică. Pentru întâia oară, First Lady ocupă o încăpere vecină cu Biroul Oval, în aripa de vest a Casei Albe. După opt ani de misiuni neplătite, competențele sale politice i-au adus recunoștința națională. Este prima soţie de preşedinte desemnată prin vot în Senat, prima femeie aleasă în statul New York, realeasă cu 67% din voturi, în 7 noiembrie 2006. First Ladies sunt modele şi inspiratoare pentru mai recentele Prime Doamne din Europa de Est, încă nedeprinse cu sarcinile rolului, într-un regim democratic. Order First Ladies. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Daniel Amen – Schimbă-ţi mintea ca să te vindeci de tulburările emoţionale

Nu mai este un secret că, în zilele noastre, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de sănătate mentală. Unu din trei oameni prezintă simptomele unei tulburări psihice, fie ea minoră sau gravă, care generează multă suferinţă atât persoanei în cauză, cât şi apropiaţilor acesteia. Aveţi în faţă un ghid pentru înţelegerea celor mai des întâlnite şi insidioase dificultăţi ale omului modern: depresia, anxietatea, obsesiile, agresivitatea şi impulsivitatea. Cu ajutorul tehnologiei imagistice SPECT (tomografie computerizată cu emisie fotonică unică), dr. Amen propune o teorie revoluţiona­ră conform căreia tulburările emoţionale sunt generate de modificări la nivelul creierului şi ne prezintă soluţii concrete ce pun într‑o lumină nouă cercetările despre ceea ce înseamnă vindecare în cazul unor astfel de probleme. Exemplele prezentate în această carte ne demonstrează fără echivoc că ceea ce noi numim „slăbiciune de caracter“, „rea-voinţă“ şi tot repertoriul de afirmaţii prin care ne învinovăţim pe noi înşine sau pe ceilalţi reprezintă, de fapt, simptome ale unor dereglări neurologice la nivelul creierului.   Prin intermediul studiilor de caz, cititorul se va familiariza cu tabloul clinic al diferitelor tulburări şi va afla că problemele aparent de nerezolvat au soluţii simple şi la îndemâna oricui. Partenerii sau părinţii persoanelor afectate de aceste modificări neurologice ştiu cât de dificil este să interacţionezi şi să menţii o relaţie echilibrată cu acestea. Traiul lângă o astfel de persoană se dovedeşte adesea dificil, obstacolele par insurmontabile, comunicarea este defectuoasă şi nimic nu pare să funcţionze cum trebuie. Din fericire însă, aflăm că există soluţii, iar dr. Amen ni le prezintă într-o manieră clară, concisă şi punctuală. De asemenea, prin intermediul acestei lucrări vom afla despre efectele dăunătoare ale drogurilor, alcoolului şi a altor psihostimulente care pot amplifica problemele deja existente. Pe lângă sfaturi despre medicamentele care pot ameliora simptomatologia, autorul oferă grile pentru depistarea unei anumite tulburări, precum şi tehnici prin care ne putem...

Steinhardt – Prin alţii spre sine

Pus sub semnul unui citat ilustrativ din Cioran volumul apare într-o primă ediţie în 1988, bucurându-l pe cel care devenise între timp monahul Nicolae Delarohia şi care dorise mult să îşi vadă retiparite în timpul vieţii textele apărute în Revista Fundaţiilor Regale, dar şi mâhnindu-l din pricina intervenţiilor cenzurii. Order Prin alţii spre sine Preţ @ RON49,95 Qty: Adauga in cosul de...

Emil Brumaru – Opere 2. Submarinul erotic

„Valeriu Cristea a identificat în literatură două tipuri de spaţiu: unul închis, al tihnei, al siguranţei, al familiarităţii depline cu ambianţa, şi altul deschis, al noutăţilor şi al primejdiilor. Luând în considerare această clasificare, Emil Brumaru poate fi considerat un poet al spaţiului închis. De fapt, nimeni nu a mai numit în literatura noastră cu o atât de intensă fericire deliciile domesticităţii. El imaginează acel uter paradiziac pe care George Bacovia, rătăcitorul nocturn pe străzi pustii şi lugubre, nu a putut niciodată – deşi a visat – să-l reconstituie. Este greu de crezut că, vreodată, cineva va reuşi să descrie un spaţiu mai intim decât cel descris de Emil Brumaru.” (Alex. Stefanescu) De acelaşi autor Opere 1. Julien ospitalierul Order Opere 2. Submarinul erotic Preţ @ RON59,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »