În cele patru povestiri, Misterul micului diplomat, Incredibilul jaf, Oglinda mortului şi Triunghiul etern, Agatha Christie îl provoacă pe excentricul belgian la meditaţie asupra acestor crime neobişnuite.
Într-adevăr, în stilul său lapidar şi eficient, scriitoarea oferă cititorilor nu doar o intrigă sinuoasă şi seducătoare, cu un final neaşteptat, ci şi o ilustraţie exemplară a dramelor şi pasiunilor omeneşti esenţiale.