Mircea Duţu – Procesul lui Pavel, apostolul neamurilor

Desfăşurat la trei decenii distanţă în timp de acesta, procesul lui Pavel, Apostolul neamurilor, continuă şi desăvârşeşte îndelungatul proces al formării creştinismului, început prin judecarea şi condamnarea lui Iisus şi continuat cu prigonirea şi lapidarea primului martir Ştefan şi a altor apostoli ori executarea, în urma unei judecăţi sumare a lui Iacob cel Drept, capul Bisericii din Ierusalim. de acelaşi autor: Procesul lui Iisus Pilat din Pont. Judecătorul lui...

Stan Petrescu – Călătorii geopolitice. Lumea văzută de la Bucureşti

Astăzi, lumea operează cu „înainte” şi „după”. Faţă de care punct de referinţă sunt folosiţi aceşti doi termeni? Apreciem că înlăturarea de pe piedestal a comunismului şi trimiterea lui în istorie definesc acest punct de referinţă. Viaţa trăită de omenire dincolo de „înainte” a lăsat urme adânci în prezent şi construcţia unui viitor dincolo de „după” se petrece sub ochii noştri, sub aura confruntării cu trecutul, dar şi cu incertitudinile viitorului. Potrivit lui Alexis de Tocqueville, „urmele trecutului nu se şterg decât lent şi niciodată complet”. Lumea liberă a Occidentului euroatlantic a învins modelul concentraţionar, utopic, al comunismului şi a deschis calea către democraţie unei lumi nepregătite suficient pentru a se angaja într-o asemenea îndrăzneaţă întreprindere. Învingătorii de „după” au suprema bucurie de a desena tabloul de securitate al unei lumi care ascunde atâtea paradoxuri şi incertitudini. Noii artizani ai lumii se feresc să dea soluţii definitive, deoarece ar înlătura complet alternativele, adică speranţele, şi, în acest mod, calea spre progres s-ar îngrădi. Vrând-nevrând, se va bate pas de defilare pe loc. Lumea urmează tot o cale binară: pace şi război, securitate şi insecuritate. Order Călătorii geopolitice. Lumea văzută de la Bucureşti Preţ @ RON17,00 Qty: Adauga in cosul de...

William James – Voinţa de a crede

Voinţa de a crede cuprinde cinci prelegeri ţinute de William James pe o serie de teme umane fundamentale: credinţa, sinuciderea, raţionalitatea, filosofia, conştiinţa şi nemurirea. Toate aceste subiecte reprezintă elemente definitorii ale activităţii şi gândirii umane în raport cu sine însăşi şi cu lumea care o...

Constantin Brânzan – Avocatul poporului. O instituţie la dispoziţia cetăţeanului

Cititorul va găsi în cartea domnului dr. Constantin Brânzan explicaţii documentate şi competente referitoare la izvoarele acestei instituţii, la varietatea formelor sub care se prezintă ea în ţările europene, la specificul românesc, aşa cum rezultă din Constituţie precum şi din Legea Avocatului Poporului. într-un cuvânt, lucrarea cuprinde, într-o reuşită sinteză, istorie, actualitate şi perspectivă, aceasta din urmă exprimată în interesantele propuneri de lege ferenda. Fără îndoială, o carte se recomandă singură. Cuvintele noastre nu sunt, şi nu pot fi, mai mult decât un îndemn la lectură. O lectură care merită...

Marin Sîlea – Istoria muzicilor militare

Meritul principal al volumului constă în bogăţia şi rigoarea documentelor, structurate pentru prima oară, după valoroasele cercetări întreprinse până astăzi, într-o viziune logică, mai largă şi modernă. Ineditul ilustraţiilor contribuie la autenticitatea tabloului acestei istorii a fanfarelor româneşti, al căror drum istoric de peste 175 de ani este relevat cu scrupulozitate de autor. Adevărat compendiu de date ştiinţifice şi artistice, volumul îşi dovedeşte certa utilitate pentru şcoala noastră muzicală. Order Istoria muzicilor militare Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »