Alexandru Petria – Deania neagră

Când am văzut titlul, m-am grăbit la DEX. Ce-i Deania? N-am găsit. Nici un mail dat autorului nu m-a lămurit. Aşa am primit manuscrisul. N-am mai aşteptat suportul tipărit. PDF-ul m-a scos din ceaţă. Deania e lumea din nou, aşezată literar într-un spaţiu aproape rural. Acolo unde s-a născut, vorba poetului, veşnicia. Adică spiritul nostru naţional.   Deania neagră m-a convins că Alexandru Petria are talent de povestitor. El suprinde cu detaşarea obiectivului rece al unui aparat de filmat esenţa „veşniciei””. Un orăşel în care pierzania e la ea acasă. Viaţa curge între fumuri de Lucky Strike şi amăgiri de perete cu Salma Hayek.  Oamenii locului nu sunt teferi la minte, cum nici învăţaţi nu sunt. Altfel, cum să accepte ruperea spinării moartei Afinia, pentru că nu încăpea în sicriu?   Sau incinerarea Eleonorei pentru că nu mai avea loc în cavoul construit de ea? Nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte. Aşa ar spune oricare dintre personajele lui Petria care fie se duce să facă bizniz la oraş cu flori şi eşuează dându-le din lipsă de clientelă fetelor din sat, fie dă lovitura vieţii jefuind un TIR plin ochi …cu prezervative. Nu-i pentru cine se potriveşte. Cum să vinzi o tonă de prezervative celor care n-au o existenţă protejată? În cartea lui Alexandru Petria nu se ascunde moralistul. Frazele sunt tăiate direct, jafurile, ca şi iubirile, sunt trăsnete din viaţa unui orăşel trăsnit care votează pe litra de mălai. Citind volumul picaresc ai senzaţia că ai mai văzut filmul acesta, dar nu eşti în stare să-ţi explici când, unde şi cum. Prozatorul nu literaturizează universul unui capăt de ţară, îl evocă într-o stare nudă. Aici, diferenţa faţă de ceilalţi căutători de nestemate în colbul scrierilor fără rost, doar cu gândul la premii naţionale, internaţionale. Cartea este alegorie a istoriei ultimilor ani, un pamflet al meditaţiei...

Richelle Mead – Dezvăluiri de sucub 6

Păcatul este specialitatea ei… iar afacerile sunt înfloritoare. Georgina Kincaid, sucub şi demoniţă, este unul dintre cele mai atrăgătoare personaje create de autoarea de bestselleruri Richelle Mead. Dar în încercarea de a obţine dragostea, şi poate chiar mântuirea, oare seducătoarea prin definiţie se îmblânzeşte în sfârşit? Bineînţeles că nu… Georgina Kincaid a avut o veşnicie la dispoziţie ca să-i înţeleagă pe reprezentanţii sexului opus, dar uneori aceştia încă o mai surprind. De exemplu, Seth Mortensen, care şi-a riscat sufletul ca să devină iubitul Georginei. Totuşi, avându-l pe Lucifer drept şef, Georgina nu poate să renunţe pur şi simplu la tocurile ucigătoare şi să se dedice fericirii domestice. De fapt, este forţată să-şi mute afacerile… în Las Vegas. Oraşul Păcatelor reprezintă locul de muncă ideal pentru un sucub, dar apropiaţii Georginei devin suspicioşi. De ce sunt şefii atât de nerăbdători să o ia din Seattle – şi de lângă Seth? Georgina este unul dintre bunurile de preţ ale iadului, dar dacă există o cale de a scăpa de existenţa de sucub, are de gând să profite de ea, indiferent ce distrugeri lasă în urmă. Speră doar că printre victime n-o să se afle şi bărbatul pentru care riscă totul… Order Dezvăluiri de sucub 6 Preţ @ RON44,90 Qty: Adauga in cosul de...

Cassandra Clare – Oraşul oaselor. Instrumente mortale. Cartea 1

În Oraşul Oaselor, cartea întâi din seria Instrumente mortale, mama lui Clary, Jocelyn, dispare şi ea însăşi e atacată de un demon – un ravener înspăimântător. Astfel, tânăra ajunge să-i cunoască pe vânzătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i apere pe oameni de demoni şi să-i controleze pe vampiri şi vârcolaci. De asemenea, Clary îl întâlneşte pe Jace, un tânăr fermecător, şi, împreună cu el, încearcă să dezlege nenumăratele taine ale Lumii din...

Adam Burakowski – Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor

Un volum dedicat integral comunismului românesc din perioada lui Nicolae Ceauşescu, o analiză comparată de tip istoric şi politic realizată de un specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrală şi de Est. Pe baza unei bibliografii vaste şi a unor izvoare de o mare diversitate, Adam Burakowski ne oferă nu doar o istorie a comunismului românesc, ci şi o carte despre puterea absolută al cărei unic scop este consolidarea perpetuă a...

Granta – Cei mai buni tineri romanieri americani

49.90 – 35.00 Lei CEI MAI BUNI TINERI ROMANCIERI AMERICANI:  KEVIN BROCKMEIER, JUDY BUDNITZ, CHRISTOPHER COAKE, ANTHONY DOERR, JONATHAN SAFRAN FOER, NELL FREUDENBERGER, OLGA GRUSHIN, DARA HORN, GABE HUDSON, UZODINMA IWEALA, NICOLE KRAUSS, RATTAWUT LAPCHAROENSAP, YIYUN LI, MAILE MELOY, ZZ PACKER, JESS ROW, KAREN RUSSELL, AKHIL SHARMA, GARY SHTEYNGART, JOHN...

« Older Entries Next Entries »