Edward Aubyn – Lapte de mamă

35.00 – 15.00 Lei O minunată analiză a copilăriei şi a relaţiilor dintre părinţi şi copii, dintre soţi şi soţii, Lapte de mamă îmbină zbuciumul interior al personajelor cu farmecul replicilor spirituale. „Stilul aforistic şi spiritual al lui St Aubyn aduce aminte de Evelyn Waugh sş Oscar Wilde.” Sunday...

Daniel Atasiei – Mica reformă în justiţie. Legea 202/2010 comentată

Mica reformă în justiţie analizează modificările aduse prin legea „micii reforme”- Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Codului de procedură civilă, Codului de procedură penală, precum şi altor acte normative. Comentând dintr-o perspectivă practică modul în care aceste dispoziţii legale trebuie aplicate, autorii au pregătit un ghid pentru practicieni, atât pe termen lung, după ce aceste dispoziţii vor intra complet în vigoare, dar şi pe termen scurt, analizând aplicarea în timp a dispoziţiilor legii noi. Nu în ultimul rând, lucrarea face o analiză critică a dispoziţiilor legii, oferind, unde este cazul, propuneri de lege ferenda, şi analizează în ce măsură dispoziţiile Legii nr. 202/2010 se corelează cu legislaţia existentă, respectiv cu noile coduri adoptate. Order Mica reformă în justiţie. Legea 202/2010 comentată Preţ @ RON39,99 Qty: Adauga in cosul de...

Octavian Mândruţ – Bacalaureat 2011. Geografie

29.90 – 24.00 Lei Prezenta culegere continuă la un nivel nou culegerile anterioare care au însoţit manualul de geografie al Editurii Corint, începând din anul 2007, ca parte a sistemului de instruire (manual, ghidul profesorului, atlase şcolare) derivat din noul curriculum şcolar pentru clasa a XII-a, Europa − România − Uniunea Europeană. Culegerea din acest an cuprinde următoarele părţi: Elemente de reper (pentru localizarea cartografică a fenomenelor) 15 teste constituite conform cerinţelor examenului de bacalaureat 2011 şi a evaluării continue, cu trei tipuri de subiecte Baremele asociate testelor Date de informare complementare (ţările prevăzute în programa de examen, elemente de geografie a Europei, regiunile geografice ale României). Lucrarea poate fi utilizată pentru pregătirea examenului de bacalaureat, fiind construită în conformitate cu programa de...

Zoe Ferraris – În căutarea lui Nouf

Un mystery plin de detalii rafinate, plasat în Arabia Saudită contemporană, romanul de debut al lui Zoë Ferraris o are în centru pe Nouf ash-Shrawi, o fată de 16 ani care a dispărut în deşert cu trei zile înainte de căsătorie. Palestinianul Nayir al-Sharqi, care trăieşte în Jeddah şi lucrează ocazional pentru membrii bogatei familii Shrawi, este rugat de aceştia să investigheze în mod discret ce s-a întâmplat cu Nouf. Nayir, un musulman conservator şi un outsider din cauza naţionalităţii sale, a clasei din care face parte şi a staturii sale masive, este circumspect în a traversa abisul adânc dintre lumea bărbaţilor şi cea a femeilor din Arabia Saudită, şi este încurajat de prietenul său Othman să ceară ajutorul Katyei Hijazi, logodnica lui Othman. Katya are un doctorat în medicină legală, şi chiar lucrează în domeniu. Pe măsură ce investigaţia celor doi progresează, devine clar că membrii familiei Sahrawi au ceva de ascuns. Order În căutarea lui Nouf Preţ @ RON24,99 Qty: Adauga in cosul de...

Alexander Reinhardt – Poveţele Maicii Sofronia

Cartea Poveţele Maicii Sofronia conţine sfaturi referitoare la ierburi de leac, reţete tradiţionale de post şi de dulce, obiceiuri româneşti de odinioară, cât şi toate sărbătorile creştine şi populare. „Tradiţia ne vorbeşte despre o viaţă curată, inspirată de cuvântul Domnului şi de obiceiuri populare de demult. Este o viaţă în armonie cu ritmurie anotimpurilor, bazată pe o străveche artă culinară şi pe binefacerile plantelor...

« Older Entries Next Entries »