Lev Tolstoi – Copilăria. Adolescenţa. Tinereţea

Provenit dintr-o familie de nobili ruşi, Lev Tolstoi a studiat cu atenţie realitatea rusă meditând neobosit la rezolvarea problemelor legate de viaţa poporului. A parcurs un drum plin de cotituri, către poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind în cele din urmă exponentul intereselor ţărănimii patriarhale, în ciuda provenienţei sale nobile. După moartea mamei sale, educaţia lui şi a fraţilor lui a fost preluată de o rudă a familiei, de care scriitorul îşi aminteşte de multe ori cu duioşie. Mătuşa sa a fost, de altfel, cea care l-a îndemnat pe micul Lev către artă şi frumos, către literatură. Educaţia a primit-o la cele mai alese şcoli ale Rusiei, familia sa mutându-se la Moscova tocmai pentru a înlesni copiilor accesul la cultură. Lev  Tolstoi a urmat în tinereţe cursurile facultăţii de limbi răsăritene la Universitatea din Kazan, dar a renunţat după primul an şi s-a înscris la facultatea de ştiinţe juridice pe care de asemenea nu a absolvit-o În această perioadă a vieţii sale se deda din plin distracţiilor care i se ofereau la tot pasul, participând la baluri şi făcând cunoştinţă cu toate cercurile aristocratice ale vremii. Însă, încă de pe atunci scriitorul dădea dovadă de o natură neobişnuită, observând neconcordanţa dintre forma plină de strălucire a vieţii aristocratice nobiliare şi conţinutul lipsit de esenţă al acesteia. Cunoaşterea vieţii Rusiei şi a problemelor care o frământau a devenit scopul central al preocupărilor sale. În volumul Copilăria. Adolescenţa. Tinereţea, scriitorul ne prezintă aspecte foarte grăitoare ale vieţii sale, într-o trilogie de excepţie, cu care Tolstoi şi-a făcut debutul în literatură. De acelaşi autor Sonata Kreutzer. (Colecţia...

Theodor Constantin – Maica îngerilor. (Colecţia Adevărul)

În autorul de proze Theodor Consantin sălăşuiau cel puţin doi scriitori diferiţi. Care dau măsura a ceea ce a fost autorul şi a ceea ce a devenit după război. Primul – şi respectăm şi cronologia firească – a fost autorul de povestiri, nuvele, schiţe şi romane, situat cronologic înainte de război, adică cel care a scris un extrem de interesant roman „Casa cu neguri” şi volumul de schiţe care l-a  precedat, „Vrăjitoarea din casa cu stafii”. Apoi, vine „Cum a murit Claudiu Azimioară”, nuvelă  mai apropiată de dimensiunile şi structuara unui roman, care, ca titlu de culegere, a fost completat cu alte scrieri mai mult psihologice, pline de  mister  şi spectaculozitate: „Achamot”, „Portretul” recum şi „mistica” nuvelă care dă numele prezentei antologii. Cel de-al doilea scriitor din dubla personalitate a lui Theodor Constantin era, desigur,  autorul  scrierilor de război şi îndeosebi ale celor poliţiste de mare succes. Facem trimitere atât la romanele din seria „Trustul Nebel”, cât şi la celelalte cu subiecte şi eroi disparate. De acelaşi autor Vrăjitoarea din casa cu stafii. (Colecţia Adevărul) Order Maica îngerilor Preţ @ RON50,00 Qty: Adauga in cosul de...

Sven Hassel – Curtea Marţială. Închisoarea OGPU

Era aproape firesc ca una dintre cărţile lui Hassel să poarte acest titlu. De ce? Pentru că spectrul Curţii Marţiale revine, laitmotiv obsedant, odată cu primele înfrângeri ale trupelor germane, obligate de Hitler, prin ucaz, să moară, dar să nu se retragă din faţa inamicului. „Ordinul meu este ca aceşti defetişti să fie lichidaţi”, clama, în august 1944, dezaxatul Führer în goană după „lebensraum”, spaţiul vital pretext al declanşării războiului. Că efective întregi, ce se puteau salva de la dezastru, au pierit degeaba, nu conta pentru Hitler, ca, de altfel, nici pentru sadicul alcoolic tătuc Stalin, ai cărui NKVD-işti îşi împuşcau pe la spate tovarăşii de luptă. Turnătorii, teroare la Torgau, „Dinamita”, pisica sălbatică pe post de răzbunător, mujicii luptători cu votca-n nas din cârciuma „Îngerul roşu”, moşul satului, de peste o sută de ani, care moare fericit după ce şi-a îndeplinit visul (a văzut cum trage şi a tras cu tunul), şi nobila moscovită Tamara (cea care i-a decapitat penisul căpitanului Simsov) fac ca lectura cărţii să devină pasionantă. „Închisoarea OGPU” Sven Hassel este rănit, fiind la un pas să-şi piardă vederea. Porta, Gregor şi Micuţul ajung şi ei la spital, acolo unde medicii taie continuu picioare şi braţe, deschid pântece şi cranii, într-o activitate ameţitoare… Răniţii sunt etichetaţi. Eticheta verde le este ataşată celor care mai au o şansă să trăiască şi sunt operaţi. Cei cu etichetă roşie sunt lăsaţi să moară. Printre ei, Sven, care este aruncat, încă viu, peste un morman de cadavre. Scapă ca prin minune, trezindu-se într-o cameră pe ai cărei pereţi mărşăluiesc coloane de păduchi… Închisoarea OGPU (poliţia politică, precursoarea KGB)  fusese cucerită, iar cadavrele ruşilor se înnegreau precum fripturile în cuptor, scrie Hassel. Pe un perete al puşcăriei, cu litere enorme, se lăfăia o lozincă, bine cunoscută şi la noi, cu ceva ani în urmă: „Munca este cel mai de seamă...

Lev Tolstoi – Sonata Kreutzer

Potrivit soţiei lui Tolstoi, ideea de a scrie Sonata Kreutzer i-a venit autorului la sugestia unui prieten actor, care se afla în vizită. În primăvara anului 1887 se afla în casa scriitorului un muzician amator, care a cântat Sonata lui Beethoven. Momentul a adus în prim-plan idei vechi, pe care scriitorul le avusese cu ceva timp în urmă, legate de o intrigă în tablouri. Tolstoi şi-a plasat povestea şi personajele într-un tren, cu conversaţii care se dezvoltă spre adevărate polemici în legătură cu viaţa de familie şi căsnicie. După de a publicat Sonata Kreutzer, Tolstoi a fost acuzat că pledează pentru imoralitate. Sfântul Sinod a scris ţarului, moment care a coincis cu începutul decăderii lui Tolstoi în ochii Bisericii, şi care a dus în cele din urmă la excomunicarea autorului. Forţat de împrejurări, Tolstoi a scris un postscriptum, în care a încercat să explice vederile sale oarecum neortodoxe. În ceea ce priveşte nuvela Hagi Murad, Tolstoi a reuşit să creeze, fără mari dificultăţi, o atmosferă sumbră, încă de la prima pagină. Mândrul Hagi-Murad e un erou reţinut, plin de eleganţă, un luptător experimentat care a ieşit mai întotdeauna din capcanele cele mai dibace puse în cale-i de duşmani. Pare să nu aibă defecte. De data aceasta însă soarta lui stă sub semnul metaforei incipiente, a ciulinului retezat de căruţă. Şi, mai important, Tolstoi reuşeşte să dea naştere câtorva zeci de personaje excepţionale. Nu există, practic, nici un figurant în paginile cărţii: fiecare apariţie e fascinantă prin concreteţea trăsăturilor, fie că i se alocă zece rânduri ori un capitol, de la Ţarul Nikolai la cel din urma tătar de-al lui Murad. Şi, după cum remarca excelent Bloom, Murad e un Ulise înfrânt. De acelaşi autor Sonata Kreutzer şi alte...

Vintilă Corbul – Plângi, plângi, balalaikă. (Colecţia Adevărul)

Plângi, plângi, balalaikă a fost scris în limba franceză şi este editat în premieră în Colecţia „Adevărul”. Romanul critică aspru comunismul, regim ce şi-a pus profund amprenta asupra vieţii lui Vintilă Corbul. Tatăl său, generalul Constantin P. Corbul, a fost condamnat la moarte de regimul comunist. Autorul descoperă, după mai mult de 10 ani, adevărul despre moartea acestuia, în timp ce se documenta împreună cu Eugen Burada pentru filmul „Revanşa”. Pelicula, al cărei scenariu este semnat de Vintilă Corbul şi Eugen Burada, a fost regizată de Sergiu Nicolaescu şi a apărut pe ecrane în anul 1978. Căutând informaţii despre ocuparea radioului de către mişcarea legionară, l-au cunoscut pe Vasile I. Ionescu, director general al Radiodifuziunii Române în acea perioadă. Fostul director a făcut imediat legătura între Vintilă şi generalul Corbul şi i-a dezvăluit adevărata cauză a morţii acestuia. Oficial, familia fusese înştiinţată de către reprezentanţii închisorii că motivul decesului generalului C. P. Corbul este ocluzie intestinală. Stupefiat, Vintilă Corbul află că tatăl său a fost coleg de celulă în închisoarea de la Jilava cu Vasile I. Ionescu şi, făcând greva foamei, a murit în braţele acestuia. De aceiaşi autori Calea ducesei. (Colecţia...