Marguerite Duras – Vara la zece şi jumătate seara

„E zece şi jumătate seara. Vara. Şi apoi e un pic mai târziu. S-a făcut în sfârşit noapte, nu se mai vede nimic. Dar ân noaptea asta, nu-i loc pentru iubire în oraş. În faţa acestei evidenţe, Maria îşi pleacă privirile: nu-şi vor putea potoli nicicum setea, oraşul e plin în noaptea asta de vară, numai bună pentru iubirea lor. Fulgerele continuă să lumineze din plin forma profilată a dorinţei lor.” De acelaşi autor Amanta engleză Moderato cantabile India...

Mario Turchetti – Tirania şi tiranicidul

Tirania şi tiranicidul este un studiu de istorie a gândirii politice autoritare, din trecut şi până în prezent, având ca subiect principal Despotismul sub diferitele sale forme: absolutism, autocraţie, autoritarism, cezarism, raţiune de stat,  dictatura, totalitarism etc. Fără a avea pretenţii de emul al lui Hanah Arendt sau al lui Isaia Berlin, profesorul italian Mario Turchetti face o radiografie nu numai a conceptelor despre tiranie din Grecia antică până în prezent, ci studiază şi epoca. Chiar dacă încearcă să-şi menţină neutralitatea necesară profesiei, printre rânduri răzbate totuşi personalitatea profesorului, un liberal pur sânge.  E de criticat totuşi tendinţa autorului de a-şi absolvi conaţionalul, Machiavelli, care prin Principele a fost un creator de tiranie. Cartea provoacă dezbateri şi asta e răul convenabil. Mario Turchetti, născut în Italia, profesor de istoria doctrinelor politice la Universitatea din Messina, de filozofia renascentismului la Universitatea din Tours şi de istorie modernă la Universitatea din Geneva, Neuchâtel şi Fribourg, unde este profesor obişnuit. A scris numeroase eseuri de la libertatea de conştiinţă la suveranitatea statului. A condamnat mereu injustiţia şi tendinţa Hegemoniei statului în raport cu cetăţenii.  A studiat mult viaţa lui Erasmus din Rotterdam. Tirania şi tiranicidul este cea mai cunoscută operă a...

Norman Vincent Peale – Forţa entuziasmului

Scrierile şi activitatea lui Norman Vincent Peale au marcat puternic societatea americană în cea de a doua jumătate a secolului XX. El este nu numai un teolog, ci şi un om de acţiune, care a reuşit să-şi pună în practică ideile. Prin metoda gândirii pozitive, el a ajutat milioane de oameni şi a contribuit în mare măsură la conturarea unei noi concepţii despre viaţă şi relaţiile interumane în lumea civilizată. În timp ce gândirea pozitivă defineşte modul în care putem aborda problemele, entuziasmul este ceea ce dă forţă acţiunilor noastre. Entuziasmul poate delimita graniţa dintre succes şi eşec. Este o armă împotriva mediocrităţii şi ne învaţă cum să ne folosim aptitudinile, vitalitatea şi resursele creatoare din noi înşine. Este forţa care îi transformă pe oameni în făuritori de miracole. Dă naştere la îndrăzneală şi curaj, întăreşte încrederea, ne ajută să ne depăşim îndoielile. Creează energie şi este sursa tuturor realizărilor. Oricine poate fi entuziast o oră; important este să ne păstrăm entuziasmul întreaga viaţă. Dacă ne vom folosi inteligenţa, pasiunea şi motivaţia profundă, ne vom putea împlini orice dorinţă. Citind cartea lui Norman Vincent Peale, veţi descoperi ingredientul care poate transforma o viaţă anostă într-una pasionantă. Entuziasmul înseamnă să-ţi pese cu adevărat. De acelaşi autor Forţa gândirii...

Marian Stan – E rîndul tău!

La doi ani după absolvirea facultăţii, Marian Stan a renunţat la cariera universitară pe care abia o începuse pentru a o lua de la capăt. O alegere surprinzătoare pentru majoritatea covârşitoare a celor care-l cunoşteau: urma să se îmbarce ca picol la bordul unui vas de croazieră. Este momentul cu care debutează această relatare a unei experienţe reale, scrisă în stilul tradiţional al autorilor motivaţionali. Este, de altfel, prima carte românească de acest gen, semn că psihologia succesului a început să prindă rădăcini şi la noi. Este o poveste despre priorităţile unui tânăr din România după 1990; el are de ales între fericirea şi bunăstarea familiei sale şi o viaţă de dascăl, aşa cum o bănuim cu toţii. Care ar fi alegerea dvs. în această situaţie? Este mărturia unui om care şi-a urmărit până la capăt opţiunile, al cărui ţel l-a ajutat să depăşească obstacolele şi să obţină ceea ce şi-a dorit. O carte scrisă cu sinceritate şi multă forţă, pe parcursul căreia îl însoţim pe autor în lunga sa călătorie pe mare – o călătorie exotică pentru cei mai mulţi dintre noi, iar pentru autor, un parcurs iniţiatic, al cunoaşterii de sine. Alegeri neaşteptate, compromisuri, renunţări şi riscuri, răbdare, adaptabilitate, perseverenţă, disciplină, curaj, motivaţie – toate acestea înseamnă să-ţi asumi total destinul, cu provocările şi ispitele lui. Marian Stan mărturiseşte cu mândrie că a reuşit să se depăşească pe sine. Acum e rândul tău. De acelaşi autor Ne văd...

Scott Ventrella – Forţa gîndirii pozitive în afaceri

Scott W. Ventrella a reuşit o adaptare remarcabilă a principiilor dinamice ale gândirii pozitive, propuse de Norman Vincent Peale, pentru a putea fi aplicate în mediul afacerilor secolului XXI. Psihologia pozitivă este un nou sistem de gândire, care în momentul de faţă are un impact extrem de puternic asupra lumii afacerilor. Ea promovează depăşirea atitudinilor defetiste şi valorificarea trăsăturilor pozitive ale omului. Scopul autorului este acela de a ne ajuta să atingem un nivel ridicat al performanţelor profesionale şi personale. Lucrarea de faţă este un ghid practic, care ne ajută să ne punem în valoare cele zece trăsături ce definesc gândirea pozitivă şi chiar să le intensificăm impactul. Performanţele noastre se îmbunătăţesc semnificativ dacă învăţăm să ne depăşim atitudinile negative, precum teama, lipsa de încredere în sine, complexele de inferioritate şi dacă aflăm cum ne putem folosi mai bine optimismul, entuziasmul, credinţa, integritatea, curajul, încrederea, hotarârea, răbdarea, calmul şi capacitatea de concentrare. În consecinţă, capacitatea noastră de a face faţă situaţiilor de criză şi de a trata cu oamenii dificili va creşte, atât în afaceri, cât şi în viaţa personală. Aceste concepte de natură practică, dar extrem de influente, pot fi aplicate de oricine este implicat într-o afacere, la orice nivel, indiferent de funcţia ocupată în organizaţie. Secretul succesului unei organizaţii constă tocmai în capacitatea managerilor şi a angajaţilor ei de a întâmpina şi a administra...

« Older Entries Next Entries »