Burke Hedges – Marketing la indigo. Cum să faci avere prin metode testate de alţii

Indiferent de cultura căreia îi aparţine, indiferent de educaţia primită, de talente şi de abilităţi, omul se bazează în viaţă pe imitaţie. Aşa învaţă să mănânce, să scrie, să conducă automobilul. Când îşi ia o slujbă şi începe să trăiască în cercul vicios al salariului şi al facturilor ce trebuie plătite, orice om alege să imite comportamentul a 95% dintre oameni. Vă întrebaţi ce fac ceilalţi 5%? Sunt cei care au ales să imite comportamentul celor care nu se bazează pe salariu, care ştiu să-şi valorifice timpul, care au vacanţă când vor şi o petrec unde vor şi ale căror venituri cresc continuu. E posibil să-i imitaţi şi dvs., şi în acest fel să deveniţi liberi. Autorul cărţii este sincer: va trebui să începeţi cu o investiţie, altfel nu puteţi face avere. O oră din timpul dvs. pentru a citi această carte, pentru a descoperi că franciza sau marketingul de reţea sunt sisteme prin care unii oameni au copiat talentul altor oameni de a face avere. Altfel spus, imitaţi-i pe cei care muncesc inteligent. De acelaşi autor Afacerea-de-vis.com Order Marketing la indigo. Cum să faci avere prin metode testate de alţii Preţ @ RON16,00 Qty: Adauga in cosul de...

John Fuhrman – Bani online. Cum să conducem o afacere stând acasă

Aveţi această posibilitate incredibilă. Ea oferă oricui şansa de a-şi crea o viaţă mai bună — indiferent de mediul din care provine, de educaţia sau experienţa sa. Atunci când a apărut această oportunitate, nu existau prea multe mijloace, doar oameni entuziaşti, un plan şi câteva produse… Au apărut apoi casete care să-i ajute şi pe alţii să îşi construiască propriile afaceri independente. După care s-au ivit cărţi care ofereau sfaturi despre dezvoltarea personală pe termen lung. Pentru a-i ajuta pe oameni să aibă şi mai mult succes, au fost dezvoltate un sistem şi un model care să poată fi urmate. Sunt puse la dispoziţie instrumentele şi mediul pozitiv în care oamenii pot să se dezvolte şi să îi ajute şi pe alţii să facă la fel. Aveţi acum la îndemână o modalitate nouă de a folosi internetul şi de a participa la comerţul pe internet. Este cea mai recentă abordare, menită să vă ajute să vindeţi mai multe produse decât oricând, şi poate servi drept un minunat instrument cu care să vă realizaţi visele. Citiţi această carte şi transformaţi-o în realitate — pentru...

Lucius Shepard – Sfârşitul Pămntului

Viziuni gnostice, dimensiuni ascunse, salturi temporale, coborâri în iad, patrule-fantoma şi alte concepte din lumea pulp-ului sunt revitalizate într-o proză densă, cu dialoguri şi decoruri...

Misha Defonseca – Printre lupi

O mărturie ieşită din comun, o călătorie de o incredibilă forţă. O fabuloasă lecţie de dragoste şi de ură, dar mai presus de toate o demonstraţie de forţă şi de curaj! 1941, Belgia Era doar o fetiţă de 7 ani când părinţii i-au fost deportaţi. Acesta este momentul când începe tragedia lui Mishke, copila evreică. Deoarece familia căreia îi este „vândută” e pe cale să o dea pe mâna naziştilor, Mishke se hotărăşte să fugă. Spre est, căci acolo i s-a spus că ar fi fost duşi părinţii ei, Germania, Polonia, Ucraina, România. Din sat în sat, străbătând munţi şi păduri, văzând fluviile despre care îi povestise bunicul, în zdrenţe şi desculţă, fura pentru a se hrăni, iar oamenii sunt pentru ea nişte monştri care îi fac numai rău, distrugând totul în jurul ei. Dar copilul plecat în căutarea mamei este „adoptat” de o lupoaică, fiarele pădurii sunt cele care o ajută să supravieţuiască în grelele vremuri ale războiului, şi ea le deprinde comportamentul pentru a fi acceptată de către haită. Doar în mijlocul lupilor uită de singurătate. Ororile războiului sunt pretutindeni, vede execuţii, violuri, lagăre de concentrare, nemţii sunt pentru ea întruchiparea răului, căci ei sunt cei care i-au furat părinţii şi copilăria. Violenţa şi cruzimea oamenilor din Europa celui de al Doilea Război Mondial atinge cote inimaginabile, dar Mishke nu renunţă, vrea să-şi găsească mama. După ani de rătăcire prin munţi, devine ea însăşi un lup care se hrăneşte cu cadavre. Order Printre lupi Preţ redus @ RON20,99 Qty: Adauga in cosul de...

Joseph Heller – Ora închiderii

Ora închiderii este, poate, data limită la care nu ştii dacă te aşteaptă o explozie stelara, Judecata de apoi sau încheierea resemnată a unui ciclu de viaţă. De acelaşi autor Catch...

« Older Entries Next Entries »