Misha Defonseca – Printre lupi

O mărturie ieşită din comun, o călătorie de o incredibilă forţă. O fabuloasă lecţie de dragoste şi de ură, dar mai presus de toate o demonstraţie de forţă şi de curaj! 1941, Belgia Era doar o fetiţă de 7 ani când părinţii i-au fost deportaţi. Acesta este momentul când începe tragedia lui Mishke, copila evreică. Deoarece familia căreia îi este „vândută” e pe cale să o dea pe mâna naziştilor, Mishke se hotărăşte să fugă. Spre est, căci acolo i s-a spus că ar fi fost duşi părinţii ei, Germania, Polonia, Ucraina, România. Din sat în sat, străbătând munţi şi păduri, văzând fluviile despre care îi povestise bunicul, în zdrenţe şi desculţă, fura pentru a se hrăni, iar oamenii sunt pentru ea nişte monştri care îi fac numai rău, distrugând totul în jurul ei. Dar copilul plecat în căutarea mamei este „adoptat” de o lupoaică, fiarele pădurii sunt cele care o ajută să supravieţuiască în grelele vremuri ale războiului, şi ea le deprinde comportamentul pentru a fi acceptată de către haită. Doar în mijlocul lupilor uită de singurătate. Ororile războiului sunt pretutindeni, vede execuţii, violuri, lagăre de concentrare, nemţii sunt pentru ea întruchiparea răului, căci ei sunt cei care i-au furat părinţii şi copilăria. Violenţa şi cruzimea oamenilor din Europa celui de al Doilea Război Mondial atinge cote inimaginabile, dar Mishke nu renunţă, vrea să-şi găsească mama. După ani de rătăcire prin munţi, devine ea însăşi un lup care se hrăneşte cu cadavre.

Order Printre lupi Preţ redus @ RON20,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *