Stine L.R. – Plaja bîntuită

Jerry şi Terry sunt doi fraţi din New Jersey care îşi petrec vacanţa de vară în căsuţa de la malul mării a unor rude din New England. Nişte copii ciudaţi le spun că, de sute de ani, locurile sunt bântuite de o fantomă. O fantomă care trăieşte în adâncul peşterii. Dar ei nu le dau crezare, spunându-şi că nu sunt decât nişte… poveşti de-ale copiilor. Chiar aşa să fie? Căci tocmai au găsit numele lor scrise pe nişte cruci în cimitir. Cititorule, ia seama: o să mori de spaimă! De acelaşi autor O zi în ţinutul...

Stine L.R. – O zi în ţinutul ororilor

Lizzy şi familia ei vor să ajungă la grădina zoologică, dar se rătăcesc şi singurul indicator pe care îl găsesc este cel care îi îndrumă către Ţinutul Ororilor. Lizzy, Luke şi Clay sunt încântaţi să descopere că angajaţii parcului de distracţii, costumaţi în orori – nişte monştri verzi, cu ochii galbeni şi chipuri drăceşti -, chiar se străduiesc să îi sperie. Şi o fac atât de bine, încât cei trei se întreabă dacă nu cumva nu mai este vorba despre o simplă prefăcătorie. Iar când descoperă că ororile nu sunt nişte tipi costumaţi, ci chiar orori, nu mai au nici o îndoială. Şi atunci să vezi distracţie! Cititorule, ia seama: o să mori de spaimă! De acelaşi autor Nu mă puteţi...

Viorel Terzea – Legile fondului funciar. Comentarii şi explicaţii

Cea de-a treia ediţie a lucrării Legile fondului funciar, valorificând o bogată jurisprudenţă naţională (peste 1000 de hotărâri judecătoreşti), precum şi cele mai recente hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în materia fondului funciar, îşi propune să ofere soluţii concrete unor probleme controversate, cum ar fi: modul şi procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul terenurilor intravilane, posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor care fac parte din domeniul public al Statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, admisibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea cetăţenilor străini, realizarea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite prin prisma exigenţelor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procedura şi modul de desfiinţare a actelor de reconstituire emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale etc. De acelaşi autor Servituţile în dreptul civil român Order Legile fondului funciar. Comentarii şi explicaţii Preţ @ RON265,00 Qty: Adauga in cosul de...

Informatorul şi laureata Premiului Nobel, pe televiziunea publică germană

Filmul „Informatorul şi laureata Premiului Nobel” de pe postul public al televiziunii germane prezintă documente din arhivele Securităţii, prin care, individul cu numele de cod: „Voicu” o turna pe Herta Muller la Securitate. Distinsa laureată l-a recunoscut în persoana lui Franz Schleich, fost ziarist la publicaţia locală „Neue Banater Zeitung“ din Timişoara. Conform datelor prezentate în documentar, informatorul a furnizat Securităţii în 1982 interpretările decisive ale unor texte cuprinse în volumul de debut al Hertei Müller, intitulat „Niederungen“ („Depresiuni“). Într-o notă din 16 martie 1982 „Voicu“ scria: „Critică, şi iar critică, o critică atît de destructivă, încît te întrebi, ce rost au aceste texte?!“ Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.] al Hertăi Müller. În 1983 Franz Thomas Schleich emigrează în Germania, iar Securitatea îşi pierde unul din colaboratorii de nădejde. În 1985 vine în România împreună cu un fotoreporter de la revista germană „Stern“, cu scopul de a scrie un reportaj despre situaţia din ţară, în general, şi cea a scriitorilor din Timişoara, în special. Textul apare în ediţia din 17 octombrie 1985 sub titlul „Numai bătrînii vor să mai rămînă“. În martie 1986 vine din nou în România şi solicită o întîlnire cu fostul său ofiţer de legătură. Din raportul redactat după această întâlnire de către lt. col. Nicolae Pădurariu rezultă că Schleich (conspirat în acest material sub numele de „Schneider“) a primit şi o „sarcină“ pe care a îndeplinit-o cu acelaşi zel ca şi în anii precedenţi cînd şi-a semnat delaţiunile cu numele de „Voicu“. În acelaşi raport Pădurariu elogiază activitatea lui Schleich, afirmând, că în trecut acesta „a furnizat un volum mare de informaţii de valoare operativă asupra mai multor elemente din mediul scriitorilor de naţionalitate germană din judeţul TIMIŞ, cât şi din alte judeţe”, se menţionează într-un material publicat de Deutsche Welle, în 12...

CTP, scriitorul

Prin acest volum de „texte alese“, jurnalistul Cristian Tudor Popescu demonstrează că nu poate fi nici critic de film, nici scriitor. „Cuvinte rare” este o carte cu texte lipsite de nuanţe, fără sclipiri de inteligenţă sau reuşite stilistice. Iată un fragment dintr-un text intitulat „Eye contact”, antologat pentru calităţile lui literare, fireşte: „Am pus zăvorul, am tras fermoarul şliţului şi am rămas aşa. De dincolo se auzea liniştea făcută din respiraţia ei şi freamătul mărunt al hainelor pe corp. Încercam să-mi aduc chipul ei în faţa ochilor; deşi rupsesem contactul vizual de câteva zeci de secunde, era destul de greu. Nu eram în stare să dau drumul lichidului, pur şi simplu nu puteam să rup liniştea vie. Şi ea părea să stea ca mine, în picioare, fără să facă nimic. Apoi, într-un târziu, am auzit foşnetul fustei ridicate, fâşâitul colanţilor rulaţi, uşorul pocnet al chiloţilor aduşi spre genunchi. Zgomotele se aşezau într-o uvertură superbă, nu mai simţisem aşa ceva de când ascultasem ultima dată «Requiem»-ul lui Mozart. Jetul ţâşnit dinăuntrul ei a izbit apa cu un sunet plin. Brusc, mi-au apărut în minte cu claritate faţa încercănată, părul negru, buzele subţiri şi ferme, fără ruj. M-a năpădit convingerea că susurul cristalin era numai pentru mine. Ascultam şi cu părul de pe ceafă. Era ca şi cum. Era ca şi cum aş fi stat cu ea sub o pătură care ne acoperea cu totul, pe o plută în mijlocul mării, de ore întregi, apăsându-i fruntea cu fruntea mea, privindu-i ochii de la un centimentru distanţă, sorbindu-i răsuflarea pe care o auzeam de dincolo de perete. Un gând mi-a trecut prin plexul solar: ar mai putea intra cineva în toaletă, un el sau o ea, sfâşiind totul. N-a intrat nimeni, am rămas doar noi doi până la capăt. Hârtie igienică ruptă, năvala apei, chiloţii, colanţii, fusta. Mă gândeam să ies odată...