Cosmina Pitulice – Contabilitatea instituţiilor publice din România

Conţinutul lucrării a fost organizat astfel încât să reprezinte un ghid în activitatea desfăşurată de contabilii din instituţiile publice, exemplele şi studiile de caz prezentate fiind corelate cu legislaţia în vigoare la momentul elaborării lor, în mod special cu Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice şi a Planului de conturi pentru acestea, dar şi cu alte acte normative specifice. Pe de altă parte, prin didactica prezentării, lucrarea se adresează deopotrivă şi studenţilor interesaţi de specificul contabilităţii entităţilor din sectorul bugetar.
Cartea a fost structurată pentru o abordare pragmatică a tuturor categoriile de elemente raportate de instituţiile publice în situaţiile financiare întocmite periodic: active, datorii, capitaluri proprii, venituri şi cheltuieli. Prezentarea tranzacţiilor cu aceste elemente în funcţie de momentul evaluării lor a avut drept punct de plecare faptul că pentru a recunoaşte contabil un activ sau o datorie, un venit sau o cheltuială, este necesar ca acestora să le fie atribuită o valoare. Au fost avute în vedere o serie de aspecte specifice aflate în relaţie de interdependenţă cu misiunea de ţinere a contabilităţii în cadrul unei instituţii publice: controlul financiar preventiv, procedura de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor.
În finalul lucrării a fost ataşat un capitol referitor la reorganizarea instituţiilor publice, activitate care din raţiuni economice, sociale, politice este desfăşurată în mod constant în sectorul bugetar, dar este reglementată prea puţin din punct de vedere contabil.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *