Constantin Bărbulescu – Diagnosticarea intreprinderilor în dificultate economică. Strategii şi politici de redresare şi dinamizare a activităţii

CopertaLucrarea de faţă propune cititorilor cunoaşterea modului de depistarea a slăbiciunilor economice ale unei întreprinderi, prin folosirea unor metode şi tehnici adecvate şi a unor indicatori economico-financiari de diagnosticare a activităţii, în cadrul unei prime părţi şi prezentarea unor direcţii de redresare şi de dinamizare a activităţii, prin strategii, politici şi măsuri adecvate în cea de a doua parte.

Lucrarea, prin cuprinsul ei, ţine seama de faptul că o bună parte din întreprinderile mici şi mijlocii se află în stare de dificultate economică şi oferă acestora mijloacele de cunoaştere şi depistare a slăbiciunilor şi de revitalizare a activităţii prin recomandarea unor căi şi metode dovedite ca fiind eficiente de practica întreprinderilor din ţara noastră şi pe plan mondial.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *