Au trecut mai bine de zece ani de când poetul Ciprian Chirvasiu mi-a propus să-mi devină discipol.
În tot acest timp, noi doi am răsucit împreună și pe toate fețele învățăturile despre poezie ale lui Nichita Stănescu.
Și Ciprian Chirvasiu, și eu am trecut prin multe momente dureroase ale inițierii reciproce, ne-am solidarizat instantaneu și am supraviețuit.
N-am crezut niciodată că el va ajunge un poet atât de bun. Nimeni, nimic, niciodată este cartea unui messer și nu-mi rămâne decât să mă înclin cu respect și să-i promovez, fără rezerve, valoarea. De aici încolo, ne vom despărți ca poeți, dar ne rămânem, pentru totdeauna, frați.
Dumnezeu m-a bucurat și de alți discipoli. M-am întrebat încă de atunci de ce este Ciprian Chirvasiu cel mai iubit discipol al meu. Cred că a venit timpul să răspund. Pentru că are cultul bărbăției. Pentru că adoră femeia. Pentru că este încă barbar. Regret că asta se vede și în credința lui față de Dumnezeu, când nu este prea smerit. Dar este barbar, spre bucuria mea, și renunță la manierele elegante, pentru a spune adevărul. La început, adevărul trebuie spus oricum. Ajungi numai cu timpul să alegi momentul potrivit al zicerii și metoda cea mai adecvată. Sunt sigur că Ciprian Chirvasiu va pătrunde și în aceste taine. Îl urmăresc cu dragoste și sper să-i fiu prietenul potrivit și când este departe de perfecțiune, dar și când o atinge. Deocamdată, se înțelege pe sine uneori chiar mai mult decât îl înțeleg eu. De aceea sunt convins că, foarte curând, își va ajunge sieși messer. Sper ca el să nu fie niciodată ambetat absolut și să urmeze oricând în viața lui, și nu numai după aceea în opera sa, un ce și mai mare.
Îți mulțumesc, Ciprian, pentru bucurie! Așa să ne ajute Cel de Sus!
Aurelian Titu Dumitrescu
Leave a Reply