Televiziunea rămâne cel mai puternic comunicator public, deşi Internetul vine tare din urmă. La rândul lui, televizorul este obiectul în faţa căruia oamenii petrec ore întregi pe zi. Privitorul riscă, mai mult ca oricând, să se transforme într-un potato couch, o legumă bipedă înarmată cu o telecomandă. Şi nu e singurul risc – nici pe departe. Televiziunea nu mai e de mult doar o variantă de divertisment sau un instrument de educare. În ultimele decenii, rosturile ei s-au diversificat, şi nu neapărat în bine. Probabil că tocmai asta l-a făcut pe Noel Coward să ricaneze: „La televizor trebuie să apari, nu să te uiţi“. Plecând de la spusa lui Coward, Cezar Paul-Bădescu fructifică ipostaza de cronicar TV şi demontează versiunea românească a acestui mecanism complicat, care seduce şi manipulează, încântă şi deprimă, intrigă şi amuză. În textele lui se aud, dacă pui urechea, ecouri din Homo videns, celebra carte a lui Giovanni Sartori. Citindu-le, ai o imagine mai clară a efectelor pe care le provoacă televiziunea atât în mentalul unei naţii, cât şi în destinele componenţilor ei. În fond, Cezar Paul-Bădescu o scrie negru pe alb: cu larga noastră complicitate, televiziunea moşeşte talente, dar şi fanatici, vedete, dar şi imbecili, bucurii, dar şi dezamăgiri.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply