Utilizând numeroase date din domeniul neuroştiinţelor, Lise Eliot argumentează faptul că micile diferenţe existente la naştere între creierul băieţilor şi creierul fetelor se amplifică odată cu trecerea timpului, pe măsură ce părinţii, educatorii şi prietenii întăresc în mod inconştient stereotipurile de gen. Copiii înşişi exacerbează diferenţele dintre ei, exersându-şi în mod constant aceleaşi circuite nervoase şi ieşind doar rareori din zona de confort: băieţii sunt fascinaţi de maşini şi de jocul cu mingea, iar fetiţele se joacă ore în şir cu păpuşile. Autoarea demontează în Creier Roz, Creier Bleu. Diferenţele de gen la copii şi adulţi stereotipurile, nuanţându-le: băieţii nu sunt, de fapt „mai buni la matematică”, ci la anumite tipuri de raţionament spaţial. Fetele nu sunt din naştere mai empatice decât băieţii; lor pur şi simplu li s-a permis să îşi exprime mai mult sentimentele. Desigur, genele şi hormonii joacă un rol important în crearea diferenţelor de gen, însă factorii sociali – felul în care le vorbim fetelor şi băieţilor noştri sau felul în care le încurajăm spiritul de aventură – se dovedesc a fi mult mai puternici decât am realizat până acum. Într-o lume din ce în ce mai complexă şi mai competitivă, trebuie să cultivăm mai mult inteligenţa emoţională a băieţilor şi înclinaţiile tehnice ale fetiţelor. Aşadar, asumarea unui risc este calea către toate tipurile de câştig concret, dar este şi mai importantă pentru efectul produs asupra psihicului copiilor. Asumarea de riscuri şi câştigul construiesc ulterior încrederea, atribut care le lipseşte, adeseori, femeilor, dacă facem comparaţie cu bărbaţii cu abilităţi asemănătoare. Cum poţi să vorbeşti în faţa clasei, să ceri o mărire de salariu sau concediu de maternitate dacă nu ai acea încredere în tine care provine dintr-o lungă istorie de asumare a unor riscuri şi succese? Fără îndoială, genul contează, în educaţie şi în tot ceea ce întreprindem ca fiinţe umane. Dar, dacă vom acorda...