Currently Browsing: Ştiinta

Gabriel Liiceanu – Declaraţie de iubire

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt. Despre asemenea oameni este vorba în această carte. Ei poartă numele de Monica şi Virgil Ierunca, Noica sau Creţia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Pleşu sau Horia Bernea. Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul.“ (Gabriel LIICEANU) Order Declaraţie de iubire Preţ @ RON64,00 Qty: Adauga in cosul de...

Mihai Retegan – 1968 din primăvară până în toamnă

O carte dedicată lunilor care au precedat invazia din Cehoslovacia de către trupele pactului de la Varşovia.  „Naţionalismul este o forţa liberală în Europa de Est, el reprezintă lupta de a o rupe cu tiparul impus de sovietici. Pe de altă parte, în Uniunea Sovietică apelul la sentimentul naţional este o chemare la conservatorismul patriotic, nu la liberalism.”  7 mai 1968, Sir Geoffrey Harrison, ambasadorul britanic la Moscova  „Se raportează ca în faţa coastelor maritime româneşti se desfăşoară o neobişnuită activitate aeriană sovietică. Sunt indicii ale unor intense dezvoltări de trupe sovietice şi ungare între râul Tisa şi frontiera românească, la 22 august. Aparent, unităţi de artilerie din vestul Carpatiei se deplasează către frontiera românească.” Department of State  „Potrivit Legii serviciului militar obligatoriu, în lunile iulie – august (1968), comisariatele militare ale RSS Moldoveneşti au organizat campania de mobilizare a ofiţerilor, sergenţilor şi soldaţilor din rezervă, din completare, din economia naţională a republicii, a tehnicii auto şi a echipamentului de geniu în unităţile militare ale Districtului Militar Odessa. Mobilizarea soldaţilor pentru aplicaţii şi expedierea tehnicii în unităţile militare, în majoritatea raioanelor, a decurs organizat şi în timp util, ceea ce a facut ca după 12 ore de la primirea ordinului de mobilizare, 80% din contingentul de oameni şi tehnică să fie trimişi în unităţile militare. Potrivit Comisariatului Militar al Republicii, au fost mobilizaţi aproximativ 22 000 de soldaţi, gradaţi, ofiţeri, şi peste 3200 de mijloace auto.” Secţia organe administrative, CC al PC din Moldova De acelaşi autor SSI&SOE. Jurnal politic Order 1968 din primăvară până în toamnă Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Larry Watts – Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich

„Aliaţi incompatibili” explică de ce teoria relaţiilor internaţionale a eşuat în explicarea comportamentului României în alianţă pe timp de război şi cum a reuşit să reziste cererilor colosului german pentru o contribuţie nelimitată la efortul de război al Axei. Comparând obiectivele politico-militare, strategiile de negocieri şi prestaţia mareşalului Ion Antonescu cu cele ale amiralului Miklós Horthy şi ale mareşalului Finlandei Carl Gustaf Emil Mannerheim, Larry L. Watts dezvăluie complexitatea şi dinamica fascinante ale unor aliaţi fundamental incompatibili, reuniţi de ţeluri iremediabil opuse: restaurarea şi, respectiv, distrugerea statu-quoului interbelic. Order Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich Preţ @ RON54,98 Qty: Adauga in cosul de...

Miguel de Unamuno – Cristul lui Velázquez

Cristul lui Velázquez este, cu siguranţă, unul din cele mai importante poeme religioase din literatura spaniolă

Albert Hourani – Istoria popoarelor arabe

Rezultat al cercetărilor sistematice şi al unei profunde înţelegeri a unor regiuni frămîntate de războaie, lucrarea lui Albert Hourani expune istoria popoarelor arabe începând din secolul al VII-lea, cînd nou apăruta religie islamică a început să se extindă spre vest din Peninsula Arabică, până astăzi. Adresată studenţilor, profesorilor şi specialiştilor în domeniu, dar şi tuturor celor interesaţi de subiect, Istoria popoarelor arabe valorifică lucrările anterioare, sintetizîndu-le într-o perspectivă ce dovedeşte că între diferitele regiuni analizate există o unitate a experienţei istorice care face posibile conceperea şi studierea lor într-un cadru unitar.   Order Istoria popoarelor arabe Preţ @ RON57,95 Qty: Adauga in cosul de...

Barbara Crăciun – Psihoterapia tulburărilor emoţionale

Barbara Crăciun este asistent universitar la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, psihoterapeut şi formator în domeniul consilierii şi psihoterapiei cognitiv-comportamentale.

« Older Entries Next Entries »