Posted by
Ilă Citilă on Mai 1, 2010 in
Filosofie |
0 comments
Care e povestea reală a lui Dante Alighieri şi a Beatricei Portinari? Dacă e să-l credem pe primul biograf al lui Dante, întîmplător şi autorul Decameronului, Dante s-a îndrăgostit de Beatrice la 9 ani, cînd, invitat împreună cu tatăl său în casa lui Folco Portinari, o vede pe Bice (căreia el nu-i spune decît pe numele întreg), „nu cred că pentru întîia oară, dar pentru întîia oară în stare a-l face să se îndrăgostească de ea” (Boccaccio, Viaţa lui Dante, trad. Ştefan Crudu). Ea avea, spune Dante însuşi în Vita Nuova, 8 ani şi 4 luni. Aceasta a fost adevărata şi singura mare dragoste a vieţii lui Dante, nefericită, pentru că Beatrice moare în 1290, la numai 24 de ani. Nici căsătoria, cinci ani mai tîrziu, nici naşterea copiilor nu-i schimbă lui Dante sentimentele pentru iubirea vieţii lui. Cartea lui Horia Patapievici nu se ocupă însă de această parte mitizată şi, pînă la urmă, clişeizată, a dragostei celor doi – sînt biografi care spun că Dante n-ar fi întîlnit-o decît o dată pe Beatrice şi că nu i-ar fi vorbit nici măcar o dată -, dar titlul studiului său despre lumea lui Dante, Ochii Beatricei, aduce omagiu unei asemenea iubiri. Este, fără îndoială, un titlu care i-ar fi plăcut şi autorului Divinei Comedii. Dincolo de trimiterea la biografic, dincolo de aluzia culturală, căci „Ochii Beatricei” e construit pe modelul antic „Părul Berenicei”, (folosit la noi de Radu Petrescu), titlul lui Patapievici este o metaforă şi o cheie de înţelegere a lumii danteşti, în care dualităţile opuse erau conciliate: raţiunea şi revelaţia, lumea văzutelor şi lumea nevăzutelor. Totul se leagă de povestea literară a celor doi, Dante şi Beatrice. Oricine a citit Divina Comedie pînă la capăt şi a trecut de (sau prin?) Infern şi Purgatoriu, ştie că ghidul călătoriei lui Dante, Vergiliu, nu poate ajunge mai departe şi că,...
