Octavian Paler – Eul detestabil

Intitulat iniţial Un muzeu în labirint, volumul ne oferă, după spusele autorului, „o istorie subiectivă a autoportretului”, de la primul om care şi-a văzut chipul reflectat în apă pînă la artişti contemporani. Cputînd esenţa umană în adâncul pînzelor, Octavian Paler face un studiu al naturilor creatoare, în încercarea de a înţelege temperamentul artistic, felul în care acesta este transpus în linie şi culoare şi ajunge să determine destinul pictorului. De acelaşi autor Rugaţi-vă să nu vă crească...

Roland Barthes – Plăcerea textului. Roland Barthes despre Roland Barthes. Lecţia

„Una dintre cărţile lui Roland Barthes, găsită într-un raft al bibliotecii judeţene din Braşov (Plăcerea textului), e plină de sublinieri arţăgoase şi mâzgâlituri ascuţite, admirative. Am identificat cel puţin trei tipuri de pastă de pix, prin urmare şi trei posibili «suspecţi». Primele pagini: pastă albastru închis, sublinieri ondulate şi fragmentate. La pagina 15, pasajul despre voinţa de desfătare a textului a fost mărginit în partea dreaptă cu o linie verticală, lângă care respectivul mâzgălitor (ori respectiva mâzgălitoare) a scris «Superb», cu litere subţiri, inşiruite una peste alta, ca pe treptele unei scări invizibile. Cuvintele «depăşeşte pălăvrăgeala», din mijlocul frazei, cred că i-au atras cel mai mult atenţia, din moment ce-au primit din belşug linii apăsate peste literele tipărite. La câteva pagini depărtare, acelaşi scris însă alt pix: albastru ceva mai închis, spre negru, cel puţin aşa mi se pare privind pagina la lumina becului. Acolo unde Barthes vorbea despre forma omenească a textului, aceeaşi persoană a subliniat «a corpului nostru erotic», înconjurând ultimul cuvânt printr-o stângace buclă; în partea stângă a paragrafului mâna a notat «esenţial!». Scriitura identică, cu litere înghesuite, ce mă face să cred că apaţtine unei tinere. Un alt pix, cu pastă roşie, a subliniat doar câteva  cuvinte şi numai la pagina 57, şi anume: «oratorul-comediant» şi «un text unde să se poată auzi granulaţia gâtlejului, patina consoanelor, voluptatea vocalelor, o întreagă stereofonie a cărnii profunde…». Spre sfârşitul cărţii o alta mână s-a intercalat cu prima mâzgălitoare, care din când în când a mai notat «esenţial!». Un cititor apăsat a scris într-un colţ: «sâmbăta de văzut Bergman!». Scriitura neîngrijită, nervoasă. Păcat că nu a precizat data, ora, postul unde urma să fie difuzat.”  Alina Andrei, septembrie 2007, LiterNet De acelaşi autor Fragmente dintr-un discurs...

Jiddu Krishnamurti – Unica revoluţie

Cartea Unica revoluţie însumează mai multe cuvântări ţinute de Krishnamurti în India, California şi Europa unde – în bine cunoscutul său stil oratoric – ne aduce aminte, cu o certitudine greu de egalat, rostul pe care ar trebuie să-l aibă meditaţia şi gândirea în viaţa noastră de zi cu zi. Cuvântările sunt presărate cu momente edificatoare şi pline de învăţătură din viaţa atât de plină de semnificaţii a lui Krishnamurti. Odată şi mai mult, ni se dă ocazia să învăţăm cum să trăim independent de un trecut a cărui memorie (prin intervenţia sa) ne îndepartează de noi înşine, de ceea ce suntem, şi de un ideal al cărui viitor ne-ar conduce spre ceea ce încă nu suntem şi, cu siguranţă, nu vom putea deveni niciodată. Pe scurt: o carte ce ne învaţă cum să ne vedem aşa cum suntem, acum, dincolo de orice trecut sau...

Jean Baudrillard – Cuvinte de acces

Analizând, de peste treizeci de ani, relaţiile care stau la baza marilor mişcări ale societăţii şi obsesia contemporană a producţiei, Jean Baudrillard s-a plasat în miezul problemei unei generaţii rebele cu repere impuse de piaţa atotputernică. Pune în opoziţie, pe de o parte, „virtualizarea” lumii noastre, univocitatea „comerţului” semnelor, virtutea iluzorie a transparenţei şi mistificarea valorii comerciale şi, pe de altă parte, risipa schimbului simbolic, provocarea seducţiei, jocul infinit al întâmplării, reversibilitatea destinului. Operatori ai farmecului unei gândiri ce se vrea provocatoare şi paradoxală, cele douăsprezece cuvinte de acces – de la „Schimbul simbolic” la „Valoare”, de la „Obscen” la „Transparenţa răului”, de la „Crima perfectă” la „Virtual” – pun în lumină ideile-cheie ale lui Jean Baudrillard, după principiul estetic şi pedagogic al unui...

Georg Simmel – Despre secret şi societatea secretă

Eseul lui Simmel despre secret, parte a unui impresionant volum intitulat Sociologie, intrigă şi stârneşte curiozitatea de la început. Secretul este deconstruit, analizat, explicat: locul său în cadrul societăţii şi relaţia dintre societăţile închise şi cele deschise sunt temele predilecte ale eseului de faţă. Simmel merge dincolo de simpla înţelegere a secretului ca o camuflare a unui conţinut care nu trebuie dezvăluit şi susţine că secretul este un element strâns legat de statutul social al celui care îl deţine, un element care conferă distincţie şi prestigiu. Consecinţele acestui fapt asupra vieţii sociale, asupra individului şi asupra socializării individului sunt puse sub lupă de sociologul german într-un eseu care a rămas un clasic al studiilor despre...

Antoine Compagnon – Ce mai rămâne din cultura franceză? Preocuparea pentru grandoare

În anul 2007, un articol exploziv publicat în ediţia europeană a revistei Time scandaliza scena culturală franceză, proclamând sentenţios „moartea culturii franceze”. Autorul, Donald Morrison, jurnalist american stabilit în Franţa, a fost repede pus la zid de către oamenii de litere, scriitorii, profesorii şi intelectualii francezi, începând cu Maurice Druon şi Bernard-Henri Lévy, până la Olivier Poivre d’Arvor. Numeroase ziare şi reviste (Libération, Le Monde, Le Figaro, The Guardian, The Independent), forumuri, grupuri de discuţii, bloguri şi emisiuni au reluat această dispută şi au făcut din articolul publicat în Time unul dintre cele mai controversate din perioada respectivă. Ulterior, Doland Morrison are şansa de a-şi relua articolul publicat în Time şi de a-l nuanţa şi extinde în cadrul unui volum, alături de replica lui Antoine Compagnon, eminent profesor la College de France şi teoretician strălucit. Pentru o lungă perioadă de timp, Franţa şi cultura franceză au făcut „legea” pe scena internaţională. Aflaţi permanent în centrul atenţiei, artiştii francezi se bucurau de un prestigiu fără egal. Din gloria de odinioară nu a mai rămas astăzi decât nostalgie şi frustrare. Influenţa culturii franceze este acum spectrală, puterea sa, derizorie. Cultura franceză nu mai vorbeşte lumii. O înfrângere care, până la urmă, convine mentalităţii franceze înclinate spre autocompătimire şi victimizare. De Antoine Compagnon Antimodernii Order Ce mai rămâne din cultura franceză? Preocuparea pentru grandoare Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...