Currently Browsing: Dezvoltare personală

Gheorghe Buta – Codul de procedură civilă. Comentat şi adnotat cu legislaţie, jurisprudenţa şi doctrina

La elaborarea prezentei lucrări a fost avută în vedere legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa publicate până la data de 31 martie 2007. Competenţa instanţelor judecătoreşti Procedura contencioasă Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase Despre arbitraj Despre executarea silită Proceduri...

Sun Tzu – Arta războiului

Arta războiului, scrisă cu peste 2000 de ani în urmă, are principii valabile şi astăzi. Concepută de generalul Sun Tzu ca un tratat de conducere militară eficientă a avut un mare impact asupra multor generaţii. De la el, conducătorii lumii au învăţat tactici câştigătoare: „Daca inamicul ocupă o poziţie de forţă, hărţuieşte-l, dacă e bine hrănit, înfometează-l, dacă se odihneşte, împinge-l la acţiune”. Puţini aplicanţi ai principiilor sale, nu doar despre filosofia războiului, au dat greş. Principala sa povaţă:  „simte-te puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic” nu e doar o sintagmă, ci un predicat necesar luptei pentru victorie. Cei care vor să câştige poziţii, vor să cucerească pieţe sau să devină manageri de succes ar trebui să înceapă lectura obligatorie cu Arta războiului şi cu Principele lui Machiavelli. Legenda spune că datorită acestei lucrări, militarul de atunci Sun Tzu a fost primit de Împărat care i-a comandat să instruiască 180 de fete din harem. El le-a împărţit în două grupe, punând la comandă pe cele două ibovnice preferate de mai marele imperiului. Le-a învăţat cum să conducă ostilităţile şi munca sa a dat rezultate. Chiar şi Napoleon a recunoscut că în victoriile sale s-a bazat mult pe tacticile dobândite de la generalul chinez care a trăit în secolul 8 înainte de...

Tănăsescu Iancu – Metacriminologie

Metacriminologie constitutie o manieră diferită de tratare a aspectelor metodologice, de interpretare a problemelor criminologice tradiţionale, a semnificaţiei conceptelor în noua conjuctură social.economică şi politică a lumii (referitoare la structura efectivă a crimei şi statutul participanţilor), de definire a stitudinii statului în orientarea către identificarea şi eradicarea fenomenului criminal, de a pune de acord tezele criminologice principale cu definirea rolului personalităţii criminale în cadrul realităţii sociale, a experienţei şi a practicii  criminale. De aceiaşi autori Tipologii criminogene Order Metacriminologie Preţ @ RON70,00 Qty: Adauga in cosul de...

Condoiu Minodora – Procesul civil. Forma, materie şi metoda

Plecând de la realitatea că normele de drept procesual civil disciplinează activitatea de judecată, interesul pentru studiul problemei privind forma, materia şi metoda procesului civil a devenit cu atât mai actual cu cât, din calitatea de judecător, autoarea şi-a propus să abordeze modalitatea specifică prin care se înfăptuieşte justiţia, având ca obiectiv transformarea caracterului aparent filosofic al temei într-un caracter de utilitate practică al lucrării. Order Procesul civil. Forma, materie şi metoda Preţ @ RON55,00 Qty: Adauga in cosul de...

Lacrima Rodica Boilă – Răspunderea civilă delictuală subiectivă

Pentru punerea în valoare a eforturilor sale de cercetare, autoarea a întreprins o vastă muncă de documentare. Aşa se face că autoarea este la zi cu discuţiile doctrinare şi cu evoluţia jurisprudenţială în materie din dreptul francez, care a influenţat-o evident în soluţiile pe care le propune ori le susţine pentru dreptul civil român. În concluzie, lucrarea este o realizare ştiinţifică amplă, completă, cuprinzătoare, într-un cuvânt reuşită, care se remarcă prin densitate şi sinteză, opinii şi soluţii noi, unele chiar originale, ceea ce constituie contribuţii valoroase la studiul fundamentelor răspunderii civile delictuale. Ea va fi un instrument ştiinţific util pentru teoreticienii şi practicienii dreptului civil, precum şi pentru toţi cei interesaţi de studiul instituţiei răspunderii civile. O recomandăm cu plăcere şi cu răspundere. De acelaşi autor Răspunderea civilă delictuală...

Turculeanu Andreea Livia – Compensaţia. Reglementare. Doctrina. Jurisprudenţa

Avându-şi originea în necesităţi de ordin economic, compensaţia permite simplificarea relaţiilor dintre datornicii reciproci, evitând în acelaşi timp un dublu transfer de fonduri. Acest mecanism îl garantează pe fiecare creditor împotriva relei-voinţe sau a insolvabilităţii celeilalte părţi. Mai mult, se conferă celui care o invocă un veritabil privilegiu în fapt, evitând astfel concursul celorlalţi creditori ai debitorului...

« Older Entries Next Entries »