Currently Browsing: Dezvoltare personală

Ştefan Mâşu – Marele Arhitect al Universului

Această carte îl antrenează pe cititor în formularea de răspunsuri la întrebările cruciale, care au frământat societatea umană din toate timpurile şi a căror actualitate se păstrează intactă şi în zilele noastre. Aflăm totul sau aproape totul despre credinţele privind apariţia lumii, din Antichitate până la cele maimoderne teorii ale astrofizicii actuale – Big Bang, universurile paralele etc; la fel, despre apariţia vieţii pe Pământ, despre om şi evoluţia lui ca şi posibilitatea existenţei vieţii extraterestre. Autorul conduce dezbaterea, până la epuizare, pe planurile paralele ale Ştiinţei şi Religiei şi, în interiorul acestora, pe diferitele paliere ale principalelor religii contemporane şi respectiv ale curentelor şi teoriilor ştiinţifice despre apariţia şi dispariţia universului şi a vieţii. Totul este readus la suprafaţă, din preistoria şi istoria civilizaţiei umane, trecut prin filtrul cunoaşterii contemporane, pentru a fi proiectat în panorama pe care autorul o desenează pentru secolul al XXI-lea. O carte de ştiinţă, o carte de mitologie şi istorie antică, o carte de metafizică şi ezoterism, toate într-un riguros tratat de cosmologie şi antropologie despre univers, viaţă şi moarte, pe care autorul le construieşte, îmbinând exigenţa ştiinţifică cu accesibilitatea maximă, pe baza unei bibliografii impresionante, de peste 700 de titluri de referinţă din literatura de...

Dean Schroeder – Ideile nu costă

O companie care afirmă că ia în serios ideile noi e o firmă care trebuie să ţină seama de gândirea angajaţilor. Reciproc, dacă văd că sunt luaţi în considerare, şi aceştia vor ţine cont de problemele firmei. De ce e important ca angajaţilor să le pese de ceea ce nu merge la locul lor de muncă? Pentru că, de cele mai multe ori, tocmai ei pot găsi cel mai uşor soluţiile. Cartea  Ideile nu costă prezintă un model de program corporatist, structurat pe etape – de la inspirarea până la implementarea ideilor. Metodele autorului descriu felul în care se poate crea un mediu de lucru care să stimuleze generarea de idei noi, să faciliteze drumul acestora spre nivelurile ierarhice superioare şi să concretizeze aplicarea lor în munca de zi cu zi. Teoriile autorilor se fundamentează pe cercetarea a 300 de organizaţii din 17 ţări. Volumul Ideile nu costă conţine observaţii remarcabile, precum: „ideile se înăbuşă în faşă, dacă promotorul lor se gândeşte mai mult la recompense decât la aplicarea ideii în sine” sau „ideile mărunte sunt mai valoroase decât ideile măreţe, pentru că cele mici sunt destinate îmbunătăţirii continue a unui lucru care deja funcţionează, spre deosebire de cele care vor să revoluţioneze munca şi care sunt mai greu aplicabile”. Dr. Alan G. Robinson a consiliat mai mult de o sută de companii din douăsprezece ţări, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea performanţei lor creative. Este, de asemenea, profesor şi autor premiat. Cartea sa, Corporate Creativity: How Innovation and Improvement Actually Happen (scrisă împreună cu Sam Stern), a fost tradusă în treisprezece limbi şi a fost declarată „cartea anului“ de  către Academy of Human Resources Management.  Dr. Robinson predă în prezent la Isenberg School of Management, University of...

Robert Imbriale – Marketingul motivaţional

Cartea Marketingul Motivațional dezvăluie o modalitate nouă și puternică de a-i convinge pe oameni să cumpere. O face în termeni simpli pe care oricine îi poate înțelege. Order Marketingul motivaţional Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Tricia Jackson – Practica de personal


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Practica de personal – o abordare pragmatică a activităţii de personal şi resurse umane, în context organizaţional, un instrument valoros de introducere în domeniul managementului personalului, un ghid util atât generaliştilor, cât şi specialiştilor. Structura cărţii urmăreşte principiile generale stabilite de The Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD), www.cipd.co.uk, pentru standardele profesionale în resurse umane, pe baza cărora se poate obţine calificarea Certificate in Personnel Practice (CPP). Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Merlin Stone – Revoluţia în marketing. O abordare radicală pentru o afacere de succes

Cartea îi încurajează pe manageri să-şi gîndească strategiile într-un mod revoluţionar şi le arată cum să-şi transforme tehnicile de marketing păstrând preocuparea pentru client şi cerinţele sale. Order Revoluţia în marketing. O abordare radicală pentru o afacere de succes Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

Stephen Walt – Lobby-ul israelian şi politica externă a Statelor Unite

Mearsheimer şi Walt spun, în sfârşit, ceea ce mulţi au înţeles de ani buni: influenţa lobby-ului israelian asupra politicii externe a Statelor Unite are unele aspecte extrem de...

« Older Entries Next Entries »