Currently Browsing: Cărţi-Cheie

Dan Berindei – În mijlocul cetăţii

Aparţin unui şir de generaţii care a trăit şi a participat la constituirea României moderne. Doi dintre străbunicii mei s-au numărat printre deputaţii care au votat neatârnarea României la 9 mai 1877, ceilalţi doi au fost ofiţeri superiori pe frontul de la Sudul Dunării în Războiul Independenţei. Un bunic a comandat mari unităţi în Primul Război Mondial, celălalt a lăsat în urma sa, ca arhitect, un număr de construcţii şi printre ele edificii care-l reprezintă şi astăzi – de la Palatul Culturii din Iaşi şi până la Palatul cu lei şi la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti. Dan...

Eric Laurent – Petrolul. Faţa sa neştiută. Investigaţii

Petrolul a fost întotdeauna principala miză planetară şi totuşi, astăzi ca şi ieri, el rămâne înconjurat de numeroase mistere. Pentru prima dată, această carte dezvăluie ceea ce a fost ascuns cu grijă opiniei publice. De ce cifrele referitoare la rezervele mondiale de petrol sunt total false, exagerate cu intenţie de ţările producătoare? În Arabia Saudită şi în Rusia, sumele exacte sunt chiar secret de stat. În ce fel a folosit Washingtonul arma petrolului saudit pentru a provoca prăbuşirea Uniunii Sovietice. De ce, începând din martie 2001, cu şase luni înainte de 11 septembrie, hărţile Irakului pe care erau trasate viitoarele exploatări petrolifere serveau drept documente de lucru vicepreşedintelui Cheney şi responsabililor cu problemele resurselor de petrol, în cadrul unui grup supranumit „societatea secretă”. Petrolul- faţa sa neştiută : investigaţii este rezultatul unei lungi anchete care l-a condus pe Eric Laurent – cunoscutul autor al Războiul familiei Bush – în China, în Asia Centrală, în zona Mării Caspice şi în Golful Persic. De acum înainte, din şase barili de petrol consumaţi în fiecare zi, unul singur este descoperit şi ne aflăm în ajunul unui şoc petrolier de o amploare fără precedent. De acelaşi autor Lumea secretă a lui...

Miu Lorincz – Ghicitul în cărţi de Tarot de la A la Z

Tarotul relaţiilor Etalarea „Crucea Celtică” Pasienţa ţigănească – pasienţa celor 21 … şi alte peste 50 de etalări La prima vedere, pentru cel neiniţiat în tainele divinaţiei, Tarotul nu este decât o modalitate de a-ţi vedea viitorul. De fapt, divinaţia făcută cu cărţile de tarot este una specială, ea nu îţi spune niciodară că destinul tău este scris; tu faci alegerile, cărţile îţi dau doar un răspuns la întrebările ce te macină în fiecare zi, iar răspunsul lor este dat de propria intuţie întotdeauna. Adevărul îţi este cunoscut, dar refuzi să-l accepţi, astfel că, prin metoda de etalare a Tarotului vei vedea modul în care trebuie sa acţionezi pentru a reveni pe calea cea buna. Singurul lucru predefinit este persoana cu care vei împărţi o mai mare parte din viaţa ta, cea care te completează şi te face să vrei o familie; în restdestinul este la alegerea ta, aşa că nu da vina pe Divinaţie dacă visele tale nu se împlinesc, caută o soluţie, şi fi tare din toate punctele de vedere. Lucrarea descrie în amănunt semnificaţia cărţilor de Tarot atât în poziţie dreaptă cât şi întoarsă; Cărţile de Tarot ataşate corespund concepţiei lui Arthur Edward Waite (1857-1941). Order Ghicitul în cărţi de Tarot de la A la Z Preţ @ RON39,90 Qty: Adauga in cosul de...

Mike Dooley – Alte mesaje de la Univers. Prinde-te în dansul vieţii

Indiferent dacă dansul tău preferat este tangoul, hula sau unul creat chiar de tine, dansul vieţii începe întotdeauna cu un prim pas curajos. Universul cântă întotdeauna muzica ta preferată, dar tu nu o poţi auzi decât atunci când acţionezi. De îndată ce vei face primul pas, partenerul tău loial, Universul, va începe să aranjeze jucătorii şi evenimentele din viaţa ta într-o coregrafie miraculoasă, punând în mişcare cerul şi pământul astfel încât să pună la unison viitorul visat de tine cu circumstanţele actuale din viaţa ta. Nici o dorinţă nu poate fi considerată nepractică, imposibilă sau greu de atins. Gândurile tale au puterea de a crea lumi întregi. Cuvintele tale au puterea de a-ţi modela viitorul, iar paşii pe care îi faci au puterea de a descătuşa puterea magică ce se ascunde în spatele creaţiei. În această a treia carte din seria Mesajelor de la Univers, Mike Dooley îţi prezintă o nouă perspectivă asupra înţelepciunii celui mai loial prieten al tău. Order Alte mesaje de la Univers. Prinde-te în dansul vieţii Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Uspensky P.D. – A patra cale. Vol 2

În lucrarea de faţă, autorul, unul dintre cei mai cunoscuţi discipoli ai lui Gurdjieff, expune într-un mod clar şi riguros sistemul ezoteric iniţiat de către maestrul său, sistem în care înţelepciunea orientală şi occidentală sunt complementare şi armonios integrate. De acelaşi autor A patra cale. Vol...

Uspensky P.D. – A patra cale. Vol 1

În A patra cale veţi descoperi expus clar şi riguros soistemul ezoteric iniţiat de către Gurdjieff, sistem în care înţelepciunea occidentală şi cea orientală sunt complementar şi riguros integrate. Această carte, împreună cu Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută, ne readuce în atenţie şi ne explică în detaliu ideile fundamentale ale căii spirituale urmate de Uspensky. De acelaşi autor A patra cale. Vol...

« Older Entries Next Entries »