Iulian Voicu – Regalitatea.O pagină din istoria României

O istorie a regalităţii din România. O pagină din istoria...

Marcel Dumitru Ciucă – Carol al II-lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice.Vol. I (1904-1939)

„În ultimii ani a luat o mare amploare publicarea memoriilor, amintirilor, însemnărilor unor personalităţi care au ilustrat diverse domenii de activitate. Un interes aparte l-au prezentat consemnările oamenilor politici, îndeosebi ale acelora care au trăit în secolul al XX-lea, având în vedere complexitatea şi, de ce nu, importanţa evenimentelor la care au luat parte. Cu tot subiectivismul lor, mai ales atunci când se preconiza publicarea chiar de către autori, acest gen de documente nu poate lipsi dintre sursele documentare ale istoricului; el prezintă interes şi pentru cititorul de istorie, care doreşte să afle cum gândeau unii dintre cei mai de seamă înaintaşi ai noştri.Este explicabilă, deci, curiozitatea cu care au fost primite şi însemnările de acest fel aparţinând capetelor încoronate. Dar, dacă memoriile regelui Carol I şi ale reginei Maria au fost publicate încă în timpul vieţii lor şi ulterior au fost reeditate, acelea ale regelui Carol al II-lea au fost folosite numai parţial, în unele lucrări de istorie, o ediţie completă neexistând încă. Ne-am propus deci să realizăm ediţia integrală a însemnărilor regelui Carol al II-lea.Urmărind concretizarea acestui proiect, am constatat că regele Carol al II-lea, influenţat de bunicul şi de mama sa, a început încă din tinereţe să ţină un jurnal al evenimentelor la care lua parte. Am găsit asemenea însemnări începând din anul 1904 şi, cu mai mici sau mai mari lipsuri, până aproape de moartea sa. Însemnările lui Carol cuprind, firesc, trei perioade: prima, de la 1904 şi până la 8 iunie 1930, a doua, de la instalarea sa pe tronul României până la abdicare (1940), şi a treia, după abdicare până în 1951. Însemnările sunt inegale ca valoare, acelea anterioare Restauraţiei de la 8 iunie 1930 fiind ale principelui moştenitor al tronului, neimplicat prea mult în problemele de conducere a statului, pe când cele de după ocuparea Tronului sunt produsul omului aflat la cârma...

Livius Ciocârlie – Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei

La capătul unei serii de jurnale pe seama cărora a fost bănuit adesea că se răsfaţă, nerecunoscându-şi merite, şi a fost certat pentru că priveşte lucrurile cu prea mult scepticism, Livius Ciocârlie a hotărât să se ocupe de două adevăruri incontestabile, bătrâneţea si moartea, care sunt totodata, cum observa el insusi, „proiectele sale de viitor”. A făcut-o sub imboldul a două obsesii: a nu-i fi teama de moarte şi a nu trăi prea mult. Şi-a tratat tema relatând secvenţe cotidiene ale îmbătrânirii, meditând asupra ei şi comentând gânduri despre bătrâneţe şi moarte ale unor autori mai vechi sau contemporani, de la Platon la Maria Zambrano, de la Pascal la Cioran. Totul pe fondul „incompetenţei integrale” de a se adapta la instrumentele şi provocările mileniului al treilea. Perspectiva nu este una sumbră, ci mai curând aceea a nepăsării străfulgerate periodic de sentimentul unei mari şi urgente misiuni, iar tonul, când grav, când vesel, este al unui om care şi-a trăit viaţa cu nelinişte şi umor. Livius Ciocârlie şi-a părăsit de câţiva ani oraşul de baştină, Timişoara, şi cariera universitară pentru a se stabili în Bucureşti. A publicat numeroase volume – eseistică şi jurnal –, pentru care a obţinut de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor, precum şi alte distincţii. Livius Ciocârlie n-a scris decât despre ce a considerat el important. Nici un drum bătut. Numai poteci de folosinţă proprie. Chiar când autorul sau cartea sunt celebre, unghiul din care sunt privite de comentator este unul excepţional. Nicolae Manolescu Jurnalul – ca şi unele proze – îl trădează pe acest neliniştit disimulat sub masca unei false seninătăţi. „Aristocratul“ detaşat-ironic şi înşelător indiferent ascunde o intimitate agitată şi deloc împăcată. Mircea Zaciu Livius Ciocârlie scrie că pentru a-şi dovedi că lumea există şi că lucrurile nu sunt până la urmă fără rost, fără pondere, fără necesitate. În direcţia asta atinge, ce să mai...

Livius Ciocârlie – Pornind de la Valéry

După Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei, seria de autor Livius Ciocârlie – scriitorul al cărui palmares s-a îmbogăţit  cu Premiul Naţional de Literatură pe anul 2004 al Uniunii Scriitorilor din România şi cu Premiul revistei Cuvântul din 2005 – continuă cu volumul Pornind de la Valery. Noua carte a lui Livius Ciocârlie cuprinde comentarii la operele eseistice antume ale lui Paul Valery, una dintre marile inteligenţe ale secolului XX. De o luciditate sceptică dominată de raţiune, Valery a avut acces şi la dedesubturile sufleteşti. Totuşi nu şi-a dezvăluit intimitatea, după cum nici n-a susţinut un sistem sau o linie de gândire. A reflectat asupra lumii sub toate aspectele ei, egal interesat de viaţă şi de artă, de înţelepciune şi de prostie, de Dumnezeu şi de diavol. Şi-a concentrat gândirea în formulări aforistice. Reflectând liber şi digresiv asupra lor, mereu personal şi adesea surprinzător, Livius Ciocârlie oferă, în fond, în acest volum o acţiune critică a propriului fel – reactiv, dialogic – de a gândi. De acelaşi autor: Bătrâneţe şi moarte în mileniul...

Livius Ciocârlie – Caietele lui Cioran

Socotită de unii critici drept cea mai reuşită carte a autorului, Caietele lui Cioran, apărută în prima ediţie în 1999, cuprinde o dublă confruntare. Prima este aceea a caietelor postume cu opera antumă a lui Cioran: Livius Ciocârlie consideră că, în timp ce în opera Cioran îşi nuanţează cu luciditate şi umor imaginea de om aflat în pragul disperării, în Caiete el intră pe de-a-ntregul în pielea acelui personaj, devenind mai puţin convingător sub aspect literar. A doua confruntare este între modul de a gândi al comentatorului şi gândirea — existenţialî, religioasă, filozofică, estetică — a lui Cioran, cartea reprezentând prin această latură versantul eseistic al unui vast proiect autobiografic. În ambele ipostaze, atitudinea lui Livius Ciocârlie, ironică şi autoironică, circumspectă, este una de mare efect, caracteristică acestui autor neconvenţional. De acelaşi autor Cartea cu...

Sorin Cristescu – Carol I şi politica României (1878-1912)

Carol I şi politica României (1878-1912) este o carte-document bazată pe corespondenţa personală a suveranului, analizată în contextul evenimentelor istorice. Autorul Sorin Cristescu a lucrat vreme de şapte ani la transliterarea şi traducerea scrisorilor lui Carol I, aflate la Arhivele Naţionale Centrale din...