Currently Browsing: Bookshop

Jean Claude Carriere – Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi

„Dispare cartea!“ Strigătul acesta de alarmă răsună de cel puţin douăzeci de ani, de când Internetul, cu formidabilele lui posibilităţi, a început să pătrundă în viaţa noastră. Iată de ce Umberto Eco şi Jean-Claude Carrière s-au hotărât să cerceteze temeiurile acestei spaime, într-o suită de convorbiri moderată discret de eseistul Jean-Philippe de Tonnac. Îndrăgostiţi cu patimă de obiectul numit carte, păstrători de exemplare cu valoare afectivă, ba chiar colecţionari de rarităţi bibliofile, nici unul din cei doi nu dă crezare acestei apocalipse anunţate pe toate vocile. Pentru amândoi, spiritul va avea întotdeauna nevoie de un mediu în care să se întrupeze, iar textul – fie el dăltuit în piatră ori înscris pe papirus, pe pergament, pe hârtie sau, ca astăzi, pe suport electronic – va fi întotdeauna unul din mediile privilegiate. Performanţa celor doi scriitori aflaţi în dialog nu e doar aceea de a ne alunga spaima, un dialog cu asemenea protagonişti devine inevitabil şi el un spectacol al spiritului, iar aici Antichitatea şi Evul Mediu, Orientul şi Occidentul, romanul şi filmul, ideile cele mai subtile şi lucrurile cele mai pamânteşti îşi dau replica şi se oglindesc reciproc, luminând condiţia omului în lumea contemporană. Order Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Jaroslav Kiss – Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului locomotor

Autorul şi-a propus să ofere un minim de date referitoare la medicina fizică, absolut necesare tuturor cadrelor medico-sanitare implicate în tratamentul şi recuperarea afecţiunilor aparatului locomotor. Această lucrare încearcă să stabilească, pe lângă metodologia clasică de tratament fizical-kinetic, rolul recuperatorului în diverse faze de evoluţie a bolii, indiferent de etiologia ei, precum şi limitele acestui gen de terapie, perceperea momentului în care mijloacele folosite nu mai au nici o eficienţă şi trebuie să se recurgă la ortopedia chirurgicală reparatorie. Din lecturarea  cărţii Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului l, specialiştii implicaţi în mod direct în tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor pot reţine o serie de elemente utile, prin a căror aplicare în practică să reducă în mod semnificativ suferinţa...

Costin Cernescu – Virusologie medicală

Textul cărţii Virusologie medicală este destinat studenţilor în medicină şi medicilor rezidenţi de laborator sau de orice altă specialitate interesaţi în actualizarea cunoştinţelor specifice acestui important capitol de patologie infecţioasă. Capitolele de interes general privind date de taxonomie virală, replicare, genetică virusurilor animale, patogenia infecţiei virale, persistenţa virală, interferoni, mecanisme ale rezistenţei înnăscute în viroze, imunitatea în viroze şi alte aspecte legate de patologia virală sunt urmate de prezentarea celor mai importante sindroame de etiologie virală. Principalele familii de virusuri sunt trecute apoi în revistă din punct de vedere al clasificării, epidemiologiei, clinicii, diagnosticului de laborator şi terapiei antivirale specifice. Nu sunt omise nici problematica infecţiei umane cu tulpini de gripă aviară precum şi argumentele virusologiei medicale pentru etiologia unor cancere umane, dezbătute în capitole...

Adriana Diaconu – Concepte actuale privind limfoamele maligne non-Hodgkin la copil

Lucrarea Concepte actuale privind limfoamele maligne non-Hodgkin la copil abordează cunoştinţele actuale despre limfocitopoeza, etiologia, corelaţiile histopatologice, imunohistochimice şi clinice, diagnosticul, tratamentul, monitorizarea, evoluţia şi prognosticul limfoamelor maligne non-Hodgkin la copil şi adolescent. Sunt descrise pe larg limfoamele Burkitt şi Burkitt-like, limfoamele limfoblastice, limfomul difuz cu celula B mare, limfomul anaplastic cu celula mare şi bolile limfoproliferative asociate sindroamelor de imunodeficienţă congenitală şi dobândită post-transplant. Expunerea este documentată la nivelul cunoştinţelor mondiale actuale, este sistematică şi clară, favorizând receptarea noţiunilor celor mai complexe noţiuni din oncologia pediatrică. Order Concepte actuale privind limfoamele maligne non-Hodgkin la copil Preţ @ RON19,00 Qty: Adauga in cosul de...

Paula Hurducaci – Învăţ să scriu corect 1

Caietele „Învăţ să scriu corect” pentru clasele I-IV reprezintă îndreptare practice de scriere corectă şi caligrafie. Acestea vin în întâmpinarea nevoilor copiilor şcolari de formare a deprinderilor caligrafice, ajutându-i prin joc şi exerciţii creative să-şi însuşească primele cunoştinţe gramaticale. Se adresează totodată şi învăţătorilor sub îndrumarea cărora cei mici fac primii paşi în ceea ce înseamnă învăţarea corectă a limbii române. Order Învăţ să scriu corect 1 Preţ @ RON8,90 Qty: Adauga in cosul de...

Carol Mózes – Tehnica îngrijirii bolnavului

Aşteptată cu mult interes de cadrele medii din ţara noastră, Tehnica îngrijirii bolnavului, ediţia actuală este adăugită şi îmbunătăţită cu ultimele date în materie la zi. Tehnica îngrijirii bolnavului este disciplina de bază a tuturor asistentelor medicale. Scopul reeditării acestei lucrări este perfecţionarea acestor cadre medicale cu elementele de bază ale profesiunii lor, contribuind astfel la îmbunătăţirea calităţii actului medical. Studiul tehnicii îngrijirii bolnavului trebuie să constituie preocuparea permanentă a asistentelor medicale. Dezvoltarea şi tehnicizarea continuă a ştiinţelor şi aparaturii medicale impun cadrelor medii de toate specialităţile aprofundarea permanentă a calificării lor...

« Older Entries Next Entries »