Currently Browsing: Bookshop

Mihaela Dumitrana – Bazele contabilităţii

Cursul de Bazele contabilităţii, Ediţia a V‑a, născut din necesitatea revizuirii şi îmbunătăţirii ediţiilor precedente, este produsul unei colaborări al cărei obiectiv a fost iniţierea studenţilor în contabilitatea întreprinderii. El se adresează tuturor acelora care studiază contabilitatea, ca parte a pregătirii economice generale, dar şi celor care intenţionează să aprofundeze ulterior această disciplină. Lucrarea prezintă contabilitatea ca sistem de raportare, care culege informaţii economice, le înregistrează după proceduri proprii, analizează şi interpretează informaţia colectată şi o raportează unei game largi de utilizatori. Deşi contabilitatea presupune stăpânirea unei tehnici specifice, considerăm că scopul acestei discipline este acela de a‑i ajuta pe utilizatorii interni şi externi să înţeleagă efectele pe care tranzacţiile şi alte evenimente le au asupra poziţiei financiare şi asupra performanţei unei întreprinderi. De aceea, alături de particularităţile raţionamentului contabil şi de tratamentul contabil al unor tranzacţii uzuale, am introdus aspecte legate de prezentarea şi analiza informaţiei. Prin exerciţiile de la sfârşitul fiecărui capitol am intenţionat să‑i încurajăm pe cititori să‑şi formeze deprinderile de lucru şi să descopere utilitatea materialului studiat. Cartea este menită să contribuie la construcţia şi modelarea raţionamentului profesional în condiţiile manifestării libere a dezvoltării politicilor contabile ale întreprinderii. Procesul de reformă în care se află contabilitatea din ţara noastră ne‑a încurajat să introducem elemente ale Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi să abordăm o atitudine flexibilă în legătură cu utilizarea planului de conturi. Tendinţele de internaţionalizare ne‑au permis să experimentăm în anii universitari 2004/2010 o nouă viziune a cursului, în care limbajul contabil şi pedagogiile de predare să dezvolte aptitudini şi să modifice atitudini. Faţă de ediţiile anterioare, am anexat un model de situaţii financiare, întocmite conform celor mai recente reglementări contabile şi de o manieră inteligibilă pentru utilizator. Ne asumăm responsabilitatea pentru eventualele inadvertenţe şi suntem deschişi pentru orice sugestii de îmbunătăţire a acestui material. Autorii, cadre didactice la Catedra de Contabilitate, Audit şi...

Delia Florina Cataramă – Finanţe publice. Note de curs şi aplicaţii pentru seminar

Lucrarea „Finanţe publice – Note de curs şi aplicaţii pentru seminar” se adresează studenţilor din facultăţile de profil, cursuri de zi sau la...

Lazăr Vlăsceanu – Introducere în metodologia cercetării sociologice

Metodologia de cercetare se bazează de regulă pe cunoaşterea deja verificată şi pe poveştile de succes dintr-un anumit domeniu. Acest fapt poate stimula activitatea de cercetare în cazul unora, dar riscă şi să blocheze imaginaţia creatoare sau elaborarea de noi alternative teoretice în cazul altora. Urmărind să răspundă cerinţei de a contribui la promovarea unei sociologii cât mai imaginative, care să reflecte configurările societăţii actuale, volumul propune analize critice şi abordări alternative ale metodologiilor sociologice. Order Introducere în metodologia cercetării sociologice Preţ @ RON32,95 Qty: Adauga in cosul de...

Minodora Ursăcescu – Simulări manageriale. Teorie si practică

În această lucrare sunt dezvoltate elemente de informatică şi de management, marketing, economie, pedagogie etc., cu valenţe educaţionale formative şi aplicative care au o mare valoare în formarea viitorilor specialişti, cu precădere a viitorilor...

Octavian Paler – Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache

Convorbiri cu un bătrân reacţionar ar fi fost, în opinia lui Octavian Paler, titlul potrivit pentru acest volum în care o emisiune de televiziune, o ştire dintr-un ziar, o replică dintr-o carte sau foşnetul oţetarilor din curtea casei îi prilejuiesc scriitorului comentarii nostalgice, atunci când îşi rememorează viaţa de „lup singuratic”. Order Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Stephane Allix – Moartea, celălalt tărâm al vieţii

Reporter de război timp de mai bine de 15 ani, Stéphane Allix este confruntat cu un eveniment teribil: în aprilie 2001, fratele său mai tânăr moare în faţa lui, pe când erau împreună în Afganistan. Autorul nu reuşeşte să treacă peste durerea pricinuită de neașteptatul eveniment şi, chiar dacă e ateu, caută cu disperare un semn, un contact, o ultimă ocazie de a-i spune cât de mult ţinea la el. Raţiunea rămâne uneori fără răspunsuri în faţa durerii provocate de moartea cuiva apropiat. Iar Allix face înconjurul lumii în căutarea lor. La sfârşitul cărţii, autorul mărturiseşte cu multă onestitate un episod tulburător: după zece ani de anchetă asupra acestui subiect atât de delicat, în plină junglă amazoniană, sub îndrumarea unui şaman, a reuşit imposibilul: un contact cu … fratele său. Doar că spiritul său raţionalist a preluat repede comanda, supunând îndoielii experienţa prin care trecea – şi năruind-o. Să fie această mărturie doar o iluzie? Sau o experienţă reală, raportată de un jurnalist trecut prin multe – şi mai ales pe lângă moarte, pe fronturile pe care era trimis ca reporter? Ancheta lui Stéphane Allix ne duce în cele patru colţuri ale lumii, unde întâlnim medici, cercetători, mediumi, lamas tibetani sau şamani din Amazon, realizând astfel un puzzle de mărturii şi opinii asupra uneia dintre marile întrebări existenţiale: există viaţă după moarte? Order Moartea, celălalt tărâm al vieţii Preţ @ RON27,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »