Currently Browsing: Bookshop

Fabio Geda – În mare sunt crocodili

De Gabriel Daliş   Invaziv şi plin de neprevăzut este acest roman abordat ca o stringentă nevoie de viaţă, periculos precum anumite politici contemporane şi agresiv ca societatea de astăzi, moştenitoare a unor false principii de viaţă. Suntem clandestinii propriei noastre existenţe şi devenim străini în afara ei. În mare sunt crocodili este un volum care dovedeşte că şansa pe care trebuie să şi-o acorde uneori oamenii poate depăşi orice barieră culturală, politică sau ontologică. Noţiunea de ilegalitate aproape că dispare, în sprijinul unei libertăţi care trebuie câştigate cu orice riscuri. Abandonul, copilăria copleşită de riscuri şi de singurătate, căutarea unei vieţi mai bune fac din acest volum o epopee actuală a spiritului uman , ca parte a unei zone de demnitate şi protecţie aflate mai departe ca niciodată. Imigraţia, de această dată, nu înseamnă neapărat o viaţă mai bună, ci asumarea dreptului de a trăi pur şi simplu. Bestseller în peste 20 de ţări, În mare sunt crocodili de Fabio Geda este o carte care te urmăreşte ca un vis tulburător, într-un dialog plin de spaime şi riscuri. O scriitură impecabilă, tandră şi rece, dialoguri incredibile în care se întrezăreşte perspectiva continuă. Pentru că În mare sunt crocodili este, înainte de orice, o carte a perspectivelor. Îşi merită pe deplin succesul internaţional şi traducerea splendidă în limba română. Enaiatollah a terminat de spus povestea lui la puţin timp după ce a împlinit douăzeci şi unu de ani(poate). Data zilei lui de naştere a fost stabilită de chestură: 1 septembrie. Tocmai a descoperit că în mare sunt crocodili. „Limba Enaiat. În timp ce vorbeşti şi povesteşti mă gândesc că nu foloseşti limba pe care ai învăţat-o de la mama ta. Acum, la seral, înveţi istoria, ştiinţele, matematica, geografia, şi înveţi acele materii într-o limbă care nu e cea pe care ai învăţat-o de la mama ta. Numele mâncărurilor nu sunt în limba pe care...

Veronica Roth – Divergent. Experiment. Vol. 3

Narat dintr-o perspectivă duală captivantă, experiment conduce seria Divergent către un final tulburător, dezvăluind secretele lumii distopice care a fascinat milioane de cititori.

Dan Mischianu – Spitalul Militar Central: statui, oameni şi întâmplări

Nicio poveste nu poate fi spusă dacă nu i-am aminti pe cei care au scris-o.

George Cristian Maior – Spion pentru eternitate

Frank Wisner, unul dintre pionierii CIA, este un mit al spionajului american. A creat, organizat, transformat ori eficientizat, în anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, staţiile americane de spionaj de la Cairo, Istanbul şi Bucureşti.

George Cristian Maior – Despre intelligence

Complexitatea şi volatilitatea mediului secolului al XXI-lea au creat o diversitate de noi provocări de securitate, care reclamă un efort societal conjugat pentru promovarea intereselor naţionale strategice

Ana Calina Garaş – Broderii în vid. Vol 2

Valorile propuse de literatura Anei Calina Garaş ţin de o întâlnire cu valorile postmoderne ale poeziei, ale scrisului, în stilul gnomic. Cornel Ungureanu

« Older Entries Next Entries »